La sfârşit de an cred că fiecare dintre noi ne stabilim anumite rezoluţii şi schimbări pe care vrem să le îndeplinim în anul ce vine. Stabilirea unor rezoluţii nu îţi garantează că acestea se vor îndeplini, însă te motivează să îţi duci la capăt nişte promisiuni făcute de tine.
1. Să fiu o mămică exemplară
Dat fiind faptul că din februarie în viaţa de cuplu va apărea un bebe mic, o fetiţă, îmi doresc atât eu cat şi soţul să fim părinţi buni şi exemplari. Poate vom fi puţin stângaci la început, dar hei... nimeni nu se naşte învăţat!
2. Să am un stil de viaţă sănătos
Sănătatea este cea mai importantă, zic eu, fără sănătate nu putem face nimic, nu putem să ne bucurăm de viaţă, care ne oferă multe lucruri frumoase. De accea vreau să continui pe acest drum şi în noul an.
3. Să scriu mai des pe blog
Sunt foarte mândră de mine deoarece acum in ianuarie împlinesc un an de când am început să fac blogging, şi da uneori probabil din lipsă de timp am fost mai absentă. De aceea îmi doresc să rămân activă şi să postez articole cât mai calitative.
4. Să ajung pe YT la 5.000 abonaţi
Dacă ar fi să aleg între blog şi youtube nu m-aş putea decide. Îmi place şi să scriu, să fac poze, dar şi să vorbesc în faţa voastră. Până acum am reuşit să adun o comunitate de peste 2.000 de persoane şi în noul an îmi doresc să ne adunăm mult mai mulţi!
5. Să termin facultatea
Acesta ar fi un obiectiv foarte important, sunt în al treilea an de facultate şi îmi doresc să o termin cu bine şi cu licenţa luată! Defapt cine nu îşi doreşte asta?
6. Să reuşesc să merg într-o excursie
Dat fiind faptul că din februarie viaţa mea se va schimba, iar în familia noastră va apărea un nou membru nu ştiu dacă voi avea timp de excursii, însă totuşi mi-aş dori şi mi-ar face plăcere ca în vară să merg la Salina Turda sau la Praid!
7. Să economisesc bani în fiecare lună
Fiecare din noi îşi doreşte să pună câţiva lei la saltea. Indiferent cât câştigi fă un mic efort şi pune nişte bani deoparte lună de lună. Eu mereu m-am ambiţionat şi a funcţionat, uneori mai greu, alteori nu am reuşit să pun deloc bani deoparte însă încerc pe cât pot.
Cam acestea ar fi lucrurile pe care eu mi le-am propus. Voi ce aveţi în plan pentru anul ce vine?
sâmbătă, 30 decembrie 2017
duminică, 17 decembrie 2017
Melkior Professional- Vrei sa fi o diva de sarbatori?
Trebuie sa fii in forma pentru sezonul petrecerilor! Prietenii te invita intr-o seara in club, familia te asteapta la sarbatoarea traditionala, nu lipseste party-ul de sfarsit de an al firmei unde lucrezi si sa nu uitam de vacanta de iarna la munte care se lasa cu petreceri tematice. Cum te pregatesti? Cu ce te imbraci? Ce machiaj alegi? Ce manichiura porti?
Melkior iti propune ca in acest an sa fii ca o DIVA. Intra in rol si joaca-l magistral.Te vei simti admirata, invidiata, aplaudata. Toate prietenele tale vor sa fie ca tine. Dar ce inseamna sa fii Diva?
Daca intrebi mai multe femei ce inseamna pentru ele “a fi Diva”, raspunsurile te vor uimi. Nu inseamna sa porti doar paiete, cristale, lamé-uri si blanuri exotic colorate, ci sa ai si un machiaj adecvat. Cu atitudine si stil. Care te transpune instantaneu intr-o persoana vesela, optimista, plina de viata, care iubeste muzica, se distreaza si danseaza!
Si iata raspunsul: Soul Dancing Divas. Noua colectie creata de produse cosmetice Melkior e trendy, aduce stralucirea in prim plan si ne aminteste de machiajul anilor ‘80. Buzele poarta rujuri metalizate, pleoapele au sclipici, pometii sunt accentuati cu tuse irizate. Descopera cele mai potrivite nuante si texturi pentru un machiaj ce impresioneaza. Pentru o aparitie stylish. Pentru un look cool.
Nu stii ce machiaj ar purta o Diva? Noua colectie de produse cosmetice Soul Dancing Divas a fost special creata pentru tine. Aduce tonuri perlate de farduri de pleoape: Soul Diva, Dancing Diva, Berry. Si, in curand, mai multe tonuri de farduri glitter.
Nu o sa-ti para rau daca iti accentuezi pometii cu vibratii irizate de pudra luminoasa. Poti sa alegi produsele cosmetice abia lansate: Shine & Smile, Joyfully, Sunshine.
Da o tusa finala look-ului tau folosind noile nuante de rujuri lichide. E modul in care tu iti pui amprenta si realizezi un machiaj cu personalitate.
Indiscutabil e sezonul paietelor, al cristalelor, al stralucirii extreme! Si cum un machiaj spectaculos nu este niciodata singur,manichiura intra si ea in joc, iar strass-urile Swarovski poposesc pe unghiile tale decorandu-le ingenios. Ai la dispozitie mai multe modele: Light Siam, Purple Velvet, Emerald, Aurore Boreale, Crystal.
Pentru o aparitie de neuitat, poti miza pe noile lacuri de unghii perlate: Royal, Deja vu, Deam Hunter. Colectia e completata cu noile oje lucioase Thrills si Solitary. Iar pentru cele care folosesc oja semipermanenta, noutatile poarta numele Ever Spladh, Ever Vivid, Ever Sangria. Iar pila Let’s Dance intregeste tabloul.
Asta inseamna pentru noi sa fii o Diva. Pentru tine ce inseamna? Accepta noul si adopta un machiaj demn de covorul rosu, Abordeaza petrecerile sezonului ca o Diva!
Eu am primit spre testare oja Soul Dancing Divas in nuanta THRILLS, are 15 ml, pretul ei fiind de 29 lei, si o oglinda super draguta, pe care am sa o adaug la colectie! Lacul lucios este super, se usuca relativ repede si este foarte rezistent, iar peste o oja rosie arata demential! Cu siguranta am sa o port tot sezonul asta.
joi, 14 decembrie 2017
Cum să aduci mirosul de Crăciun în casă
Cu siguranţă toată lumea iubeşte Crăciunul şi miresmele ce vin odată cu el. Dacă vrei să intensifici atmosfera, parfumează casa cu aromele specifice Crăciunului. Eu m-am gândit la nişte reţete şi sugestii care fac să aducem mirosul de Crăciun în casă!
1. Portocale şi cuişoare
Pentru a aduce mirosul de Crăciun în casa ta ai nevoie de două ingrediente: clementine sau portocale şi cuişoare. Tot ce trebuie să faci e să faci câteva găuri în clementină pe exterior şi să adaugi cuişoarele. Se lasă la scurs după care se poate pune în casă ca obiect de decor.
2. Săculeţi parfumaţi
Vei avea nevoie de o pânză din care să realizezi săculeţi în care să poţi pune ierburile sau condimentele aromatice. ( de ex lavanda, rozmarin, lamâie..etc ). Pune săculeţii prin sertare ca să miroasă frumos.
3. Amestecul cu arome îmbietoare
Pune pe foc o oală cu apă şi las-o să fiarbă. Adaugă felii de mere, bastonaşe de scorţişoară, felii de portocale şi câteva ramuri de pin. Se fierb la foc mic, iar casa se va umple de arome festive.
4. Decoraţiuni parfumate
Se pot realiza decoraţiuni parfumate prin lipirea beţelor de scorţişoară şi vanilie în formă de fulg după care să le agăţaţi pe brad. Acestea vor împrăştia mirosul specific sărbătorilor de iarnă.
Aştept să îmi spuneţi şi voi cum aduceţi mirosul de Crăciun în casele voastre! Până la următorul articol vă pupăcesc, o zi frumoasă!

duminică, 26 noiembrie 2017
Parfumul momentului -Miss Giordani Oriflame
Toată adolescenţa mea am folosit şi încă folosesc parfumuri de la Oriflame. De ce? pentru că mi se par accesibile şi pentru că le iau cu reducerea de consultant. Am încercat destul de multe până acum, dacă aş sta să le număr pe degete ar fi peste 40 de parfumuri, însă bineînţeles că am câteva pe care le ador şi le recumpăr când mai plasez câte o comandă sau sunt reduceri.
Luna aceasta şi Miss Giordani a fost la o super ofertă de Crăciun, la doar 40 lei, el de obicei fiind peste 100 lei. Gama Giordani este o gamă puţin mai scumpă, deoarece produsele sunt mai calitative iar în privinţa parfumului acesta este foarte persistent.
Parfumul a fost lansat în anul 2014. Este un parfum floral- fructat de damă. Creatorul acestui parfum este Lucas Sieuzac . Notele de vârf sunt: grapefruit alb, bergamotă de Calabria, iedera şi mango, notele de mijloc: frezie, bujor, piper roz, neroli, iar notele de bază sunt: paciuli, lemn de santal, lemn de vanilie, zmeură şi mosc.
Eu îl port în această perioadă cu mare drag, nu este foarte intens, însă persistă peste 6 ore pe pielea mea, iar dacă îl aplic pe bluză îl simt şi a doua zi. Este dulce, jucăuş, elegant şi misterios, exact ce îmi place mie acum. Sticluţa are 50 ml.
Recomand cu mare drag, iar acum în această perioadă când vine nebunia cadourilor, un parfum este o surpriză minunată pentru o femeie!
Luna aceasta şi Miss Giordani a fost la o super ofertă de Crăciun, la doar 40 lei, el de obicei fiind peste 100 lei. Gama Giordani este o gamă puţin mai scumpă, deoarece produsele sunt mai calitative iar în privinţa parfumului acesta este foarte persistent.
Parfumul a fost lansat în anul 2014. Este un parfum floral- fructat de damă. Creatorul acestui parfum este Lucas Sieuzac . Notele de vârf sunt: grapefruit alb, bergamotă de Calabria, iedera şi mango, notele de mijloc: frezie, bujor, piper roz, neroli, iar notele de bază sunt: paciuli, lemn de santal, lemn de vanilie, zmeură şi mosc.
Părerea mea despre acest parfum:
În primul rând când ne uităm la exterior vedem o sticluţă cu un design absolut interesant, de formă dreptunghiulară, cu multe detalii aurii care îl scot sublim în evidenţă. Căpăcelul este tot auriu şi conţine sigla Giordani Gold, iar pe sticluţă este imprimat numele parfumului. Ambalajul mi se pare foarte elegant, foarte fin şi feminin demn de o doamnă.
Recomand cu mare drag, iar acum în această perioadă când vine nebunia cadourilor, un parfum este o surpriză minunată pentru o femeie!
duminică, 12 noiembrie 2017
Îngrijirea buzelor iarna + reţetă scrub buze moi
Deseori ne confruntăm în acest anotimp cu crăparea şi uscarea buzelor din cauza frigului şi a vântului. De multe ori nici balsamurile de buze numai rezolvă această problemă. La fel ca şi pielea, buzele noastre au nevoie de hidratare intensă şi exfoliere. Persoanele cu tenul uscat sunt mult mai expuse riscului de uscăciune a buzelor sau de crăpături.
Câteva sfaturi ce aş putea să vă ofer sunt in primul rând:
- Protejarea: foloseşte balsamuri hidratante pentru a menţine buzele moi şi catifelate. Sunt şi unguente care conţin propolis, gălbenele, aloe ( trebuie să întrebaţi la plafar )
- Hidratarea: consumul ridicat de lichide este foarte important şi în această perioadă: apa, ceaiurile, supele te vor ajuta destul de mult.
- Evitarea alergeniilor: sunt multe cosmetice ce conţin ingrediente iritante şi unele chiar pot provoca uscarea pielii buzelor. Atenţie ce vă cumpăraţi!
- Exfolierea: este foarte importantă pentru buze, nu doar pentru ten sau corp. Astfel vom îndepărta celulele moarte şi vom stimula circulaţia sângelui. După ce ai umezit buzele cu apă călduţă, cu o perie de dinţi sau cu degetele masează delicat buzele.
Şi dacă am ajuns la acest pas aş vrea să împărtăşesc cu voi o reţetă de scrub pentru buze, super simplă doar cu ingrediente naturale.
Ingrediente exfoliant:

- o linguriţă şi jumătate de zahăr
- o linguriţă de miere
- o linguriţă ulei de cocos ( poate fi şi jojoba, argan )
- opţional zeamă de lămâie ( câteva picături )
Sper din suflet că v-am ajutat cu aceste puţine sfaturi, aştept părerile voastre cu mare interes! Un sfărşit de săptămână frumos!
luni, 6 noiembrie 2017
Arome de toamnă- TAG
A trecut foarte mult timp de când nu am mai făcut un TAG, cam de la începuturile mele în a scrie pe blog, însă deoarece toamna este anotimpul meu preferat, m-am gândit să răpund şi eu la câteva întrebări. Acum să le şi vedem!
1. Accesoriile preferate toamna
Cu siguranţă eşarfele, în primul rând deoarece îmi ţin de cald, şi în al doilea pentru că ţinuţa din punctul meu de vedere arată mult mai bine. Nu am foarte multe în colecţie, însă cele câteva pe care le am le port cu mare drag.
2. Lumânarea preferată
Îmi place să văd lumânări aprinse prin casă care au diferite arome îmbietoare. Aromele preferate de toamnă variază între vanilie sau măr cu scorţişoară, dar nu le dau la o parte nici pe celelalte, îmi place să încerc arome noi!
3. Băutura preferată
În sezonul rece tind spre băuturile calde, de obicei ceai cu miere şi lămâie, mai ales dacă sunt răcita, sau de ce nu o ciocolată caldă şi uneori în weekend câte o cafea cu lapte.
4. Cartea preferată
De obicei eu nu aleg cărţile în funcţie de sezon. Ce apare nou şi îmi place, aia şi citesc! Enjoy!
5. Melodia preferată
Melodia preferată în această toamnă este ceaa de la Fly Project, am să vă las un link. Îmi place deoarece este super ritmată şi îmi dă o stare de bine! :))))
6. Rujuri preferate
Cazuri rare în care o să mă vedeţi cu rujuri mate... de accea mereu trag spre cele cremoase, iar acum toamna folosesc rujuri în nuanţe de burgundy + cuţiuţa cu minuni Tender Care de care nu mă despart.
7. Oje preferate
Am început să fac o obsesie pentru ojele metalice, şi preferata mea este cea de la Rimmell London. Cel mai des le folosesc pe cele două + un base coat de la Melkior.

8. Ce îţi place cel mai mult la acest anotimp?
Îmi plac mult frunzele ruginii, natura în general, stilul vestimentar şi zilele ploaioase în care eu stau în pat la căldură cu o ceaşcă de ceai sau cafea fierbinte.
9. Mâncarea preferată
Indiferent în ce sezon mă întrebaţi eu am să răspund supele! Iar una dintre preferate este supa de pui cu găluşte, defapt cine nu o adoră?:)))
10. Parfumul preferat
Mă uitam acum prin colecţia mea, şi cel mai des in acest sezon am întins mâna spre parfumul Possess de la Oriflame ( i se mai spune şi parfumul Cleopatrei ). Este unul uşor dulceag, conţine ylang ylang şi eu îl consider unul super sexy şi seducător.
Şi iată că am juns la finalul acestui Tag! Dacă v-au plăcut întrebările şi răspunsurile mele vă îndemn să lăsaţi un comentariu şi să preluaţi acest tag! Numai bine, pupici :*
miercuri, 1 noiembrie 2017
Produse esenţiale pentru sezonul rece
Iarna bate la uşă cu paşi repezi şi bineînţeles corpul nostru are nevoie de o îngrijire specială. Frigul, vântul ne afectează pielea, unghiile, părul, aşa că vă propun câteva produse esenţiale pe care trebuie neapărat să le aveţi la îndemână.
1. Balsam de buze- eu sunt învăţată ca niciodată să nu plec fără un balsam de buăe indiferent în ce anotimp mă aflu. Îmi plac deoarece hrănesc buzele, previn uscarea şi crăparea lor.
2. Cremă de mâini- pielea de pe mâini se usucă foarte repede în acest sezon, aşa că o cremă de mâini hidratantă va face minuni. Eu mereu am una şi în poşetă!
3. Unturi de corp- este ceva evident că trebuie să ne hidratăm toată pielea corpului, nu doar mâinile. Unele pe bază de ulei vor face minuni . Eu momentan folosesc o cremă multifuncţională de la Oriflame pe bază de lapte natural din migdale.
4. Ulei pentru păr- să nu uităm şi de îngrijirea părului! În sezonul rece părul tinde să cadă şi să se usuce datorită temperaturilor scăzute, de accea este necesar să folosim uleiuri pe bază de vitamine care să ne hidrateze şi regenereze părul.
5. Cremă de călcăie- Călcâiele crăpate nu vor mai fi o problemă dacă folosiţi săptămânal o cremă peeling pentru a îndepărta celulele moarte şi o cremă hrănitoare (regenerantă).
7. Geluri hidratante- dacă pe timpul verii folosim geluri de duş care sunt revigorante, iarna vom folosi geluri hidratante cu ingrediente hrănitoare, care îţi lasă pielea moale şi catifelată.
Tu ce produse foloseşti cu stricteţe în acest sezon? O zi frumoasă!

luni, 30 octombrie 2017
Aerisirea casei în sezonul rece
Aerisitul casei, din punctul meu de vedere este o metodă genială de a ne păstra starea de sănătate şi cea a locuinţei. Ştiu că în sezonul rece ne vine mai greu să deschidem geamurile, este firesc, însă şi aerisitul făcut în mod corect ne face să reducem din încălzirea locuinţei.
Într-o locuinţă cu aer proaspăt ne e mai uşor să ne odihnim, să învăţăm, şi să ne concentrăm mai bine.
Cum şi cât aerisim?
Un truc care vă va ajuta să nu irosiţi căldura este să aerisiţi în reprize de câteva minute de 2-3 ori pe zi. Aşa că în lunile de iarnă aerisitul se va face scurt şi intensiv, în 5-10 min, deschizând complet ferestrele şi încercând să creem un curent decent de aer.
Când aerisim?
Aerisirea se va face obligatoriu dimineaţa, imediat după ce ne trezim. O casă insuficient aerisită poate duce la tuse seacă, durere în gât, ochi iritaţi şi dureri de cap. Se mai aeriseşte după baie, când gătim în bucătărie din cauza aburilor care se degajă, când facem curăţenie şi când uscăm rufele în casă.
Cu siguranţă aerul proaspăt vă va dispune şi vă va ajuta să vă odihniţi cum trebuie. Sper din suflet ca acest articol să vă fie util, şi să luaţi in vedere micile sfaturi pe care vi le-am oferit.

vineri, 27 octombrie 2017
7 Motive pentru care iubesc toamna
Toamna, este cel mai fermecător anotimp, din punctul meu de vedere, şi astăzi am să vă spun şi de ce. Natura pare a fi un apogeu, totul se schimbă, aerul parcă e mult mai proaspăt, culorile sunt atât de frumoase, copacii care poartă veşminte regale, roadele care sunt din abundenţă, totul este special. Motive aş putea să găsesc o grămadă, însă astăzi vreau să împărtăşesc cu voi 7 dintre acestea.
1. Băile lungi şi relaxante - după o zi de muncă o baie relaxantă e tot ce ai nevoie. Temperatura caldă a apei detensionează corpul obosit şi stresat şi ne trezeşte capacitatea de a gândi mai pozitiv. Puteţi să folosiţi bombe de baie, spumante şi uleiuri esenţiale cum ar fi cel de lavandă, care e preferatul meu.
2. Lumânărele parfumate - deja au apărut diverse arome prin unele magazine şi nu m-am putut abţine să nu îmi iau şi eu câteva. Sunt atât de relaxante, o adevărată aromaterapie ce ne învăluie în mister şi căldură. Arome preferate: scorţişoara, mărul, portocala.
3. Ceaiurile aromate - sau o ciocolată caldă alături de o carte bună sunt o combinaţie perfectă.
4. Pulovere pufoase - toamna e momentul în care putem să integrăm în ţinutele noastre pulovere pufoase, eşarfe cât mai chic, cardigane, paltoane şi căciuliţe de ce nu?
5. Struguri copţi şi castane - fructele mele preferate din acest anotimp, le-aş putea mânca zi de zi şi sunt un desert apetisant. Fă-ţi timp să te bucuri şi de un pahar de vin sau must făcut de bunicii tăi!
6. Plimbările prin parc - când vezi un peisaj atât de frumos, parcă desprins din poveste nu ai cum să stai în casă. E o plăcere să te plimbi pe covorul de frunze sau să admiri culorile splendide ale toamnei.
7. Machiaje dramatice - şi când spun dramatic mă gândesc la rujuri, evident. În această perioadă se pot purta rujurile inchise la culoare în nuanţe de burgundy, roşu inchis. Eu am făcut câteva schimbări şi în trusă am mai adăugat şi farduri de obraz.
Cam atât pentru astăzi, vouă ce vă place cel mai mult la acest anotimp?

joi, 19 octombrie 2017
Mască pentru ten cu minerale din Marea Moartă
Astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs foarte iubit de către mine, şi pare surprinzător sau nu este de la firma Avon. Avon este o firmă de cosmetice de vârf din topul mondial. Face parte dintre cele mai mari firme din domeniul vânzărilor directe, iar produsele sunt vândute de cel puţin şase sute de milioane de reprezentanţi.
Cu siguranţă toata lumea şi-a comandat sau a încercat măcar un produs, la rândul meu şi eu am fost reprezentant în trecut şi continui să le folosesc produsele şi în prezent. Sunt foarte accesibile şi îşi fac bine treaba, aşa că why not?
Produsul despre care vreau să vă vorbesc puţin astăzi este din gama Planet Spa ( o gamă foarte variată de măşti, creme, scrub-uri, unturi de corp, uleiuri ) şi anume masca cu minerale din Marea Moartă.
Ingrediente active:
- conţine Vitamina E- care lasă pielea moale şi catifelată
- conţine Vitamina A- care ajută la menţinerea hidratării pielii, este eficientă împotriva ridurilor fine
Efecte şi utilizare:
- se aplică pe tenul curat de 2-3 ori pe săptămână şi se lasă să actioneze cateva minute şi se îndepărtează cu apă călduţă
- curăţă şi hidratează faţa foarte bine
- porii sunt mai reduşi vizibil
- îndepărtează celulele moarte şi excesul de sebum
Alte detalii privind produsul:
- mirosul este unul foarte plăcut
- o recomand pentru tenul mixt spre gras
- textura este foarte bogată, densă, cremoasă şi se aplică foarte uşor
- are 75 de ml vă ajunge pentru mai mult de 10 folosiri
- preţul variază în funcţie de reduceri 9-11 lei
Vă asigur că tenul vostru va fi mult mai catifelat şi mult mai luminos. Iar formula acestor măşti este testată dermatologic. Preferata voastră care este?

sâmbătă, 30 septembrie 2017
Pure Stem de la Green Lab
După ce am testat gama Pure Stem pentru ten de la Green Lab Cosmetics de mai bine de două săptămâni, a venit momentul mult aşteptat să vă vorbesc puţin despre ele!
Ca o mică introducere, această gamă conţine 3 produse şi anume: crema de zi, lapte demachiant şi cremă de noapte. La început nu ştiam nimic de aceste produse, nici nu prea auzisem de ele, însă am văzut că sunt destul de populare pe Instagram, şi am vrut să le încerc şi eu.
Produsele au ingrediente foarte bune, ma surprins ambalajul acestora şi se vede că totuşi au fost gândite ok. Puteţi să le comandaţi direct de aici.
Formulele produselor sunt extrem de curate iar ingredientele sunt benefice pentru piele, conţin vitamine, ulei din sâmbure de struguri şi multe altele. Preţurile sunt foarte accesibile, demachiantul 26 lei iar cremele 48-49 lei. Parfumul acestora deşi se simte, nu foarte puternic, mie îmi place foarte mult şi nu am o problemă cu asta.
Laptele demachiant are o textură cremoasă, este prima dată când folosesc un astfel de produs pentru curăţare, eu eram obişnuită cu apele micelare. Conţine ulei din sâmbure de struguri, alantoină, unt de cacao, unt de shea, vitamina E . Consistenţa este una foarte cremoasă, blândă cu pielea, curăţă în profunzime, şi nu îmi e frică să aplic mai mult produs. Laptele acesta demachiant mi se pare foarte hidratant iar pielea îmi rămâne netedă şi catifelată. Are 150 ml iar în două săptămâni am consumat cam 3 degete având în vedere că îl folosesc de două ori pe zi.
Cremele de zi şi de noapte m-au încântat din prima datorită sistemelor de dozare gen AirLess astfel încât nu intră în contact cu aerul sau soarele. Formulele acestora sunt extrem de curate, naturale iar combinaţia de celule stem vegetale PhytoCellTec Alp Rose şi resveratrol, alantoina, uleiul din sâmbure de struguri şi vitamina E oferă pielii un efect antioxidant şi o ajută să se menţină fermă, tânără şi sănătoasă.
Crema de zi hidratantă şi revitalizantă intră foarte repede în piele, este necesar să aplici foarte puţin, textura este una foarte uşoară, şi se poate folosi şi ca bază pentru machiaj, vă asigur că tenul va radia. Plus că acest produs are SPF15.
Crema de noapte intens nutritivă şi reparatoare parcă este puţin mai grasă, însă se absoarbe la fel de repede. Este foarte hidratantă şi cel mai mult îmi plac deoarece sunt destinate tuturor tipurilor de ten.
Un mic minus ar fi faptul că produsele se găsesc doar online, însă nu mă pot plange de acest fapt deoarece este simplu să stai acasă la birou şi să dai o mică comandă!
Dragilor eu sper din suflet că v-am ajutat cu această mică recenzie, şi vă îndemn cu mare drag spre aceste produse, care pentru tenul meu fac minuni!

miercuri, 20 septembrie 2017
Serozinc La Roche Posay
Acum de ceva timp a avut loc lansarea spray-ului pentru faţă Serozinc de la brand-ul La Roche Posay, şi nu ştiam dacă merită sau nu să-l încerc, însă am primit unul în variantă mini pentru testare. Având în vedere că era pentru tenul gras, iritaţii şi pentru micile imperfecţiuni ale tenului, m-a făcut chiar curioasă.
Ingredientul de bază al acestui produs este Sulfatul de Zinc. Un ingredient favorit al medicilor dermatologi şi al farmaciştilor, zincul are atribute multiple asupra pielii precum:
- Matifiere
- Purificare
- Calmare
- Anti-oxidare
Cum îl folosesc?
Serozinc se aplică pe tenul curat şi demachiat bineînţeles. Eu îl folosesc dimineaţa pentru a-mi revigora tenul şi pentru al matifia. Ştiţi probabil că m-am confruntat cu o acnee destul de urâtă, iar acest spray m-a ajutat foarte mult zilele astea pentru a scăpa de aceste imperfecţiuni şi senzaţii de arsură. Rezultatele au fost foarte bune iar coşurile s-au vindecat rapid.
La mine a funcţionat de minune, şi se poate folosi şi după ce v-aţi epilat, pentru a calma pielea.
Ingrediente: apă 99,15%, clorură de sodiu 0,75% şi sulfat de zinc 0,10%.
Deşi acest Serozinc spune că este dedicat tenului gras, eu îl recomand pentru orice tip de ten deoarece poate fi folosit cu succes pentru calmarea iritaţiilor.
La Roche Posay Serozinc este sub formă de spray, foarte uşor de folosit şi de pulverizat. Nu are miros iar un tub mare îl găsiţi la 150 ml. Preţul variază între 35-40 lei, depinde de unde îl achiziţionaţi.
Voi aţi folosit acest produs? Ce părere aveţi despre el?
luni, 11 septembrie 2017
Noua colecţie "Nail Laquer" de la Melkior
Tu ce culori porţi în această toamnă pe unghii?
Cei de la Melkior au lansat astăzi colecţia de oje pentru toamnă.. şi produsul de care sunt cea mai încântată este Base coat-ul care a venit împreună cu ele. Nuanţele sunt puternice, îndrăzneţe, seducătoare, tocmai pentru a realiza o manichiură modernă.
Noua gamă conţine 4 variante cromatice:
-Ojă lucioasă Magnetic
-Ojă lucioasă Pacific Blue
- Ojă lucioasă Trust Me
- Ojă perlată Purpur ( nuanţa pe care am testat-o )
Încep cu Base Coat-ul ( link aici ) deoarece el trebuie aplicat înainte de ojă. Sincer acest produs mi se pare ideal şi aplicat singur deoarece arată super pe unghie. Acest Base Coat are multe 9 beneficii:
1. Este bază protectoare pentru unghii.
2. Albeşte şi iluminează unghiile.
3. Este o bază nivelantă pentru unghii.
4. Are rolul de a întări unghiile.
5. Se absoarbe repede în unghie.
6. Asigură creşterea aderenţei lacului de unghii.
7. Prelungeşte rezistenţa lacului de unghii.
8. Accelerează creşterea unghiilor.
9. Protejează unghia naturală de pigmentul puternic al lacului de unghii.
Ingrediente care se numără în compoziţia lui se află:
Cheratina, arginina, uleiul de arbore de ceai- accelerează creşterea unghiei
Vitamina E- rol antioxidant
Vitamina C, B5- plus de sănătate
Ulei de migdale- pentru netezire
Acid Hialuronic- revitalizarea unghiilor
Consider că este la îndemâna oricui şi este necesar a se aplica un singur strat pe unghia naturală.
Câte ceva despre ojă: ( link aici )

- Acest format mini mi se pare foarte practic şi o idee totuşi bună, deoarece oja nu apucă se usuce atât de repede ca şi altele în format full size.
- Este rezistentă, se aplică uşor, are o acoperire bună şi se usucă foarte repede.
- Se aplică în două straturi pentru un efect mai intens.
Toate aceste oje se află în 2 variante de sticluţe, de 15 ml şi 4.5 ml.
Îmbracă-ţi unghiile în culori puternice, demonstrează că în acest sezon faci ce vrei tu!
Pupici:*
joi, 31 august 2017
Catrice Camouflage Cream
De ceva vreme, acest produs de la Catrice stă in colectia mea de make-up... chiar nu ştiu de ce nu m-am încumetat să îl folosesc, dat fiind faptul că acum am o erupţie mai gravă pe bărbie ( coşuleţe ) am fost nevoită să apelez la ceva de urgenţă.
Şi iată că scotocesc şi observ acest " camouflage cream", ei mă gândeam eu, daca tot zice că camuflează precis face ceva bun şi pentru mine! Hai să vi-l prezint..
Acest corector are o textură cremoasă, uşor de aplicat ( eu îl aplic cu o pensuliţă ) şi am observat că chiar are o acoperire bună atât pentru micile impefecţiuni cât şi pentru cearcăne! Pentru un finish şi mai natural se poate aplica cu degetele.
Cutiuţa în care vine este tare, tare simpatică, mie mi la trimis o prietenă din Germania, deci poate ambalajul de acolo nu va fi la fel ca cel din România.
Alte detalii ce v-aş putea da este faptul că dacă este setat cu pudră va rezista şi mai bine.. iar pe site îl găsiţi în două nuanţe. Sunt destul de uimită de calitatea produselor de la Catrice, au preţuri foarte reduse, însă produse minunate! Spun asta pentru că multe din ele le-am testat şi în magazinul Dm din oraşul meu.
Dacă doriţi să vi-l achiziţionaţi accesaţi acest link: Catrice Camouflage , de pe site-ul 1001 cosmetice, acolo sincer l-am văzut cel mai ieftin. Preţul fiind de 15 lei.
Vă recomand acest produs fetelor, voi l-aţi încercat?

marți, 22 august 2017
Sfaturi pentru o piele sănătoasă şi frumoasă
Pentru că vara e pe sfârşite, şi tot nu eşti mulţumită de pielea ta, îţi propun să începi un nou program care te asigur că va da roade iar pielea ta va radia de strălucire şi va fi mult mai sănătoasă şi frumoasă.
Ca să întâmpini toamna cu o piele frumoasă am să îţi dau câteva sfaturi pe care să le pui în practică! Eu am început să le respect cu stricteţe acest mici "reguli", care sunt de bază, aşa că iată:
1. Dormi suficient
Încearcă pe cât posibil să dormi măcar 8 ore pe zi, somnul te ajută să nu ai un aspect obosit, şi ajută la regenerearea celulelor. Combate anxietatea şi stresul plus că te încarci din nou cu energie pozitivă.
2. Nu sări peste mesele principale
Ca să creşti sănătos ai nevoie să respecţi un program de masă zilnic. Niciodată nu uita de micul-dejun! Acesta îţi va oferi multă energie. La prânz poţi începe cu o salată, o supică, apoi felul doi. Este foarte sănătos să mânânci cât mai variat. Iar la cină alege să mânânci ceva uşor şi mai devreme pentru un somn liniştit.
3. Consumă multe fructe şi legume
Vine toamna, deci este anotimpul în care se culeg roadele! Eu zic să profiţi de acest lucru, la mine cel puţin nu trece o zi în care să nu consum măcar 3-4 fructe, ca şi gustare. Fructele sunt resurse importante de minerale antioxidanţi, iar în ceea ce priveşte legumele să nu îţi lipsească salata de la nici o masă!
4. Demachiază-te zilnic
Păstrează-ţi tinereţea! Demachierea ar trebui să fie cel mai important ritual al tenului. Ea se efectuează atât dimineaţa, cât şi seara înainte de culcare deoarece chiar şi în lipsa machiajului tenul acumulează impurităţi.
5. Exfoliază şi hidratează pielea
Hidratarea pielii este şi ea foarte importantă , atât pentru ten cât şi pentru corp. Iar, odaată la săptămână nu uita de folosirea unui exfoliant pe care poţi să îl cumperi sau chiar să îl prepari acasă din ingrediente naturale!
6. Nu uita de apă! Hidratează-te
Din păcate multe persoane au înlocuit apa, cu băuturile pline de coloranţi şi carbogazoase. Apa ne ajută să ne păstrăm vitalitatea şi tinereţea, te ajută să îţi păstrezi silueta, şi să elimini toxinele din organism. Beţi măcar 2L pe zi pentru o piele hidratată şi un ten fără riduri!
7. Gimnastica este şi ea importantă
Alege să combini alimentaţia sănătoasă cu un program de exerciţii fizice. Acestea te vor ajuta să îţi menţii tonusul muscular, te ajută să slăbeşti şă să îţi menţii corpul sănătos!
Sper din suflet că am fost de ajutor, că aţi avut ce învăţa din acest articol, şi sper să le puneţi şi voi în practică!

marți, 15 august 2017
Un păr sănătos folosind produse Vivanatura
Cred că toate dintre noi ne dorim un păr, sănătos şi strălucitor.. Ei bine eu am găsit soluţia în două produse de la Vivanatura, de pe site-ul Vegis. Ţin să menţionez că îmi place mult acest site deoarece au produse naturale şi de origine românească.
Mai bine de două săptămâni la rând am testat două produse şi anume: Crema de păr cu extracte naturale şi petrol, şi şamponul cu lămâie şi argan.
Cam aşa se prezintă cele două produse, ambalaje drăguţe, preţuri accesibile şi efect încă de la prima utilizare..
Bun şi întâi de toate încep cu Crema de păr, le iau în ordinea folosirii acestora. Sincer acest produs ma dat pe spate.. Numai cuvinte de laudă am să-i spun.
Ea practic este ca un fel de mască ce trebuie aplicată atăt la rădăcină cât şi pe lungimea firului de păr înainte de spălare, lasând-o să acţioneze cam 15-20 min.
Aceasta este eficientă în direcţia regenerării firului de păr şi stopării căderii acestuia. Mirosul este destul de puternic, însă pe placul meu, uşor specific de petrol şi extracte naturale.
Crema conţine 96% ingrediente naturale, 5% substanţe de origine naturală, este fără parabeni, însă un minus mic ar fi faptul că printre acestea se află şi alcoolul.
Eu sincer... mă declar foarte mulţumită, deoarece chiar am văzut rezultate vizibile ! Deci dacă îţi doreşti un păr sănătos şi rezistent, apelează la ea, preţul pe site fiind de 24,19 lei, cantitate de 250 ml, deci vă ajunge pentru multe utilizări.
Apoi după ce am lăsat crema să acţioneze urmează spălarea cu Şamponul cu lămâie şi argan destinat tipului de păr normal şi gras. Din câte se pare au cam schimbat formula acestuia, ceea ce mă bucură, deoarece se văd îmunătăţiri. Şamponul este conceput din 98,9% substanţe naturale pentru creşterea sănătoasă, fortifierea părului şi regenerarea acestuia.
Mirosul este unul seducător, eu una ador lămâia, iar arganul sau uleiul de argan nu lipseşte din rutina mea de ingrijire a părului. Mi se pare totuşi că după câteva folosiri părul meu este mult mai strălucitor, graţie ingredientelor sale. Se recomandă aplicarea şamponului de două ori, însă un plus este faptul că face multă spumă, ceea ce nu m-am aşteptat, sincer.
Elimină cu succes excesul de sebum, pot sta cu părul şi o săptămână fără ca acesta să devină gras, iar cu mătreaţa nu am avut probeleme. Preţul ei este de 21,30 lei, cantitatea fiind de 250 ml.
Ei bine, dragilor, cam asta am avut de spus, sunt curioasă câte dintre voi l-aţi încercat şi pe care v-am convins:* Pupici tuturor:*

joi, 3 august 2017
Smoothie delicios cu banane
Astăzi preparăm împreună un smoothie delicios din doar 4 ingrediente! Super rapid şi sănătos, perfect pentru dimineţile de vară.
Două dintre aceste produse vin de la site-ul Vegis, şi anume Caisele uscate ( pret 10,90 lei ) şi mierea de Rapiţă ( 15,90 lei ) care vă asigur că îi dă smoothie-ului un gust excelent. Apropo, vă recomand să intraţi pe site deoarece găsiţi multe produse naturiste!
Acum, eu zic să vă arăt şi să savurăm împreună această băutură energizantă, sănătoasă şi delicioasă de la frigider!
Ingrediente:
- 8 bucati caise
- 2 banane
- 1 lingurita miere
- 150- 200 ml lapte
Mod de preparare:
Caisele le-am pus într-un pahar cu apă pentru a se hidrata puţin, iar apoi am curăţat bananele de coajă.
Adaug toate ingredientele, le mixez şi voila! Eu am pus 150 ml lapte, însă dacă doriţi ca smoothie-ul să fie mai fluid puteţi adăuga 200 ml. Timpul de preparare este foarte rapid, câteva minute.
De ce am ales această combinaţie?
Bananele sunt printre fructele mele preferate la care apelez mereu, deoarece sunt bogate în antioxindaţi, conţine multe substanţe nutritive, cresc capacitatea de concentrare, conţine vitamina B6 care reduce stresul. Să vă mai spun? Lista poate continua...
Caisele uscate conţin multe vitamine, creşte imunitatea corpului şi ne feresc de infecţii, iar despre mierea de rapiţă n-am cuvinte deoarece aduce beneficii atât sănătăţii cât şi frumuseţii.
Sper că v-am fost de folos, eu între timp am savurat acest smoothie, aştept să văd dacă l-aţi încercat şi voi! Pupici!:*

Abonați-vă la:
Postări (Atom)