vineri, 31 mai 2019

Refresh părului în câteva minute cu produse Wash&Go

Tocmai a sunat telefonul, și tu abia te-ai trezit, părul nu îți stă nici cum, dar tu trebuie să ieși rapid din casă, ce e făcut? Trebuie să existe o soluție salvatoare, și să spunem SKIP bad hair day.
De aceea cei de la Wash&Go se gândesc mereu la noi și ne întâmpină cu produse care ne pot fi de mare folos în caz de urgență.

Așa se întâmplă de multe ori și în cazul meu, mereu se ivește ceva, și trebuie să ies rapid cu fetița, acuma cele care sunteți mămici, cred că știu. De curând am aflat de noile produse de la Wash&Go, și anume un șampon uscat și un elixir pentru păr.


Produse de la acest brand am testat și în trecut, în special șampoanele, știu că îmi plăceau și nu făceam mătreață de la ele, curățau scalpul, și miroseau frumos, parfumul chiar persista. După care o vreme am oprit în a le mai folosi deoarece am tot încercat altele. 

Șamponul uscat

Am rămas tare surprinsă când am văzut că cei de la Wash&Go au scos un șampon uscat pe piață. 
Eu de regulă mai folosesc, pe cel de la Batiste, dar cred că renunț la el în detrimentul acestuia. Acela trebuia să îl pulverizez de la o distanță foarte mare deoarece mai lăsa peliculă albă. Cu acesta nu am avut probleme de genul, miroase superb a primăvară, a flori de iasomie. Oferă volum acest produs și elimină sebumul.


Elixir pentru păr 

Eu recunosc sunt mare fan îngrijirii părului, și mereu folosesc un ser, ulei, care să îmi hidrateze vârfurile, sau să îmi ofere strălucire părului. Acest ulei conține ulei de argan, migdale și camelie, și se poate utiliza atât pe părul uscat cât și pe părul umed. Miroase tare frumos, dacă este aplicat înainte de duș acesta va hidrata și hrăni părul, iar după spălare acesta îi va da un plus de strălucire. 


Mă bucur că am reușit să mă împrietenesc cu aceste produse. Sunt curioasă dacă voi ați folosit sau folosiți în acest moment produse de la Wash&Go și cum vi se par! Ne auzim curând, pupici:*


luni, 27 mai 2019

Melkior vine cu o nouă lansare | Rimel albastru

Cum se putea ca Melkior să nu vină cu o nouă lansare în această vară? Ce putea să fie dacă nu un produs de makeup? Da ați ghicit bine, este vorba de un rimel, și nu orice rimel ci unul într-o culoare superbă de un albastru intens și vibrant.
Vin festivalurile, petrecerile, și nu numai, machiajele cât mai fun, mai colorate, pe care eu le iubesc, așa că de acum voi  experimenta și machiaje în care voi include acest rimel.


Ce îmi place la el?

- faptul că se aplică culoarea dintr-un singur strat! Eu am mai pățit cu alte rimeluri să aplic și 3 straturi și să nu pigmenteze genele deloc, cu acesta însă nu am probleme de genul.
- este o culoare vibrantă, iar eu fiind și cu ochi albaștri cred că mă avanteajează mult mai bine.
- periuța este una clasică, care oferă însă volum și alungire genelor, și rezistă toată ziua.
- ambalajul este foarte girly, îmi amintește de liceu, negru cu buline albastre, foarte chic, nu?
- prețul este unul foarte accesibil



Recunosc că nu am purtat de foarte mult timp, cred că de prin liceu un astfel de rimel, dar credeți-mă că sunt super excited, și de când l-am primit îl port zilnic. Îmi scoate frumos ochii în evidență, îmi place rezultatul, și nu pot decât să mă bucur de această lansare.
Sunt prietenă bună cu acest brand, de foarte mulți ani tot folosesc produsele lor, fie ele rujuri mate, farduri colorate, oje sau rimeluri, nimic până acum nu m-a dezamăgit.

Voi ați purtat rimel albastru? Ce părere aveți de noua lansare?

sâmbătă, 25 mai 2019

Răsfață-ți simțurile cu Tesori D'Oriente Ayerveda

Zilnic avem nevoie de momente mai relaxante și cum altfel dacă nu printr-o baie cu spumă, și un puf din apa de toaletă Tesori D'Oriente? De ceva timp folosesc produsele lor, care recunosc că mă învăluie într-un parfum puternic care se menține, și îmi catifelează pielea totodată.
Și acum îmi amintesc că primul meu produs Tesori a fost o apă de toaletă, din gama Byzantium, pe care îl purtasem luni întregi, iar acum mai dețin unul cu ceai verde, care mi se pare mai masculin.

Gama pe care eu am testa-o încă de prin iarnă este Ayurveda, care mi se pare a fi potrivită atât pentru femei cât și pentru bărbați având un miros citric, proaspăt.


Crema și gelul de duș- miros absolut superb, lasă pielea catifelată și parfumată. Gelurile vin într-un format mai mic, 250 ml, și sunt prevăzute cu acel mâner foarte practic care se poate agăța în cabina de duș și perfect pentru a fi luat în vacanțe. Gelurile de duș conțin 5 ingrediente ayurvedice tradiționale: ulei de amla, neem și susan, aloe vera, gălbenele, cu PH neutru.
Cremele însă vin într-un format de 500ml, au o textură ușor diferită și mi se par mult mai hidratante, cremoase. Dacă ar fi să aleg între cele două cu siguranță aș alege gelul cremos.

Apa de toaletă- în primul rând îmi place ambalajul lui care este metalic, și foarte colorat, cu design de epocă chiar. Parfumul este unul relaxant, îmbogățit cu uleiuri esențiale cu proprietăți calmante, energizante. Printre notele de vârf conține: portocala, lămâia, bergamot, citrice și plăcute, notele de mijloc, care sunt mai condimentate: piper, stânjenel, ylang-ylang, violetă, iar ca note de bază conține: paciuli, cedru, ambră, vetiver, balsam de Peru.


Eu personal atât la parfumuri cât și la geluri de duș le prefer pe cele florale, citrice, dulci doar în cazuri mai rare, dar și atunci un dulce pudrat. Aromele Tesori mereu mi s-au părut a fi bogate, ușor grele, dar îmi place să îmi mai răsfăț simțurile cu ele. Această gamă simt că mă poartă pe tărâmuri exotice, ayurvedice, cum îi și spune numele, în Orientul Îndepărtat.
Chiar dacă ambalajele sunt extrem de frumoase și de o calitate excepțională, prețul este destul de micuț, și pot fi găsite în multe supermarket-uri.

Voi ați testat această gamă de produse? Care ați încercat-o și vă place cel mai mult?

miercuri, 22 mai 2019

Cosmetice naturale și răsfăț maxim doar cu produse NALA!

Iubesc să mă răsfăț, ce-i drept în ultima perioadă am cam uitat și de mine, dar când mai prind câte o juma de oră liberă în care soțul stă cu fetița, îmi place să profit la maxim! Și cum altfel ai putea decât folosind produse naturale de la Nala Cosmetics? De curând am făcut cunoștință și eu cu produsele lor, le tot vedeam prin online, și savuram la cât de interesante arătau! M-a atras la ele tare mult faptul că au ingrediente naturale ( 90% ), ambalaje drăguț colorate, și prețuri accesibile.
Fiind produse naturale, ele au valabilitatea de aproximativ 3 luni, și drept vă spun cu mâna pe inimă că ei chiar muncesc cu drag la aceste produse, și când le-am desfăcut parcă miroseau a "proaspăt".
Prin urmare astăzi vreau să vă vorbesc despre bunătățile pe care am început să le folosesc.


Bombele de baie, sunt primele care mi-au atras atenția de pe site. Am achiziționat două în aromele  favorite de mine și anume: cu liliac, și cu căpșuni și kiwi. Nu pot să vă spun cât de bine miros, și prin amabalaj, îmi e și milă să le folosesc, încât le-aș lăsa în cameră să îmi împrospăteze frumos toată casa. Această sare de baie efervescentă se pune practic în apa călduță din cadă, iar ea va începe să se dizolve. Acestea au rolul de a regenera pielea, de a te relaxa, energiza, iar baia cu siguranță se va transforma într-un adevărat Spa. 
Iubesc să văd cum pielea rămâne catifelată, hidratată, plăcută la atingere. Printre ingredientele lor se numără: ulei de avocado, ulei de floarea soarelui, sare, semințe de mac, bicarbonat de sodiu. 

Gel de duș cu Iasomie, eu sunt genul de persoană care adoră iasomia, mirosurile florale în general. Așa se întâmplă și cu acest gel de duș care împrospătează toată baia și pielea cu parfumul puternic. 
Acest produs era și la promoție, deci o ocazie bună de a-l încerca, iar unul dintre ingredientele cheie este aloe vera. Plănuiesc să încerc și unul cu cireșe, liliac și zmeură. Îl puteți găsi aici


Exfoliant cu zahăr și grapefruit, este pe departe cel mai bun exfoliant natural pe care l-am încercat până în acest moment. Pe site-ul lor veți găsi două categorii, ori exfoliante cu zahăr, ori cu sare. 
Untul de shea din compoziție hidratează, regenerează, protejează pielea și are efect tonic. 
Uleiul de sâmburi de struguri redă elasticitatea pielii și ajută la menținerea tonusului ei. 
Acest scrub îndepărtează celulele moarte, iar pielea rămâne foarte catifelată, fără a o lăsa grasă. 

Gel intim cu mușețel, având în vedere că zona intimă are nevoie și ea de o atenție sporită, am ales acest gel intim cu 95,5% ingrediente naturale, mușețel și aloe vera. Mușețelul se simte extrem de plăcut, produsul curăță bine zona intimă, o protejează, nu usucă și calmează. Zona intimă rămâne  curată, proaspătă, fără mirosuri neplăcute, iar acidul lactic protejează flora naturală.

Exfoliant cu rodie pentru buze, un produs aproape mâncabil pot spune. Rodia este fructul meu favorit, iar acest scrub este extrem de dulce datorită zahărului din compoziție. Parcă este proaspăt pregătit de mine, și îl utilizez de câteva ori pe săptămână când simt nevoia. Acest exfoliant mai conține ulei de jojoba, iar rezultatul este buze perfecte, moi, catifelate, și evident...dulci!


Ce părere aveți de aceste produse naturale de la Nala Cosmetics? Voi le-ați încercat?
Sunt curioasă voi cum vă răsfățați când aveți puțin timp liber!

duminică, 19 mai 2019

Apiterra Antiaging | Din dragoste pentru tenul tău

Bună frumoasele mele, și bine v-am regăsit. Știți cât de importantă este îngrijirea tenului, drept urmare astăzi vreau să vă povestesc despre o gamă de suflet care a intrat în rutina mea de ceva timp, și anume Apittera. Ei au produse cosmetice naturale bazate pe produse apicole Bio din Transilvania.
Ingredientele sunt de calitate și fabricate la rece pentru a putea păstra intacte proprietățile produselor apicole pure.
Gama pe care eu am început să o folosesc este cea antiaging, pentru că de la o anumită vârstă putem începe să prevenim apariția ridurilor, iar această gamă îmi vine în ajutor. Desigur că veți găsi pe site și alte game de produse, care posibil să vi se potrivească în funcție de necesitățile tenului vostru.

Beneficiile mierii de albine și ale lăptișorului de matcă asupra pielii sunt cunoscute încă din antichitate, hidratează, hrănesc, regenerează, întârzie îmbătrânirea pielii și apariția ridurilor.
Gama aceasta nu conține parabeni, SLS, SLES, petrolatum, uleiuri minerale, parafină, siliconi, flatați, etanolamine, PEG, OMG, alergeni, coloranți sintetici.
Ele sunt produse fabricate la rece, testate dermatologic, netestate pe animale.

Ambalajele produselor sunt minunate, și îmi e mai mare dragul să le folosesc.


Apă micelară

- este un produs ce conține pe lângă miere și lăptișor de matcă, apă de albăstrele, apă de trandafiri și aloe vera, deși inițial la apa de trandafiri aveam o mică alergie, cu acest produs nu am întampinat probleme.
-formula este blândă, și un lucru bun e că îndepărtează cu succes machiajul feței și al ochilor
-hidratează tenul datorită conțintului de aloe vera, și are efect calmant totodată, pielea rămânând foarte catifelată și proaspătă după utilizare.
-are 200 de ml, o cantitate suficientă și este recomandat ca în 6 luni să fie utilizat acest produs.

Masca 3 în 1

-aceasta se presupune a avea un triplu rol, detoxifică, revitalizează și exfoliază
-printre ingredientele active se numără: miere de salcâm bio, lăptișor de matcă bio, extract de bujor,
acizi alfa hidroxi naturali, unt de shea, unt de cacao
-extractul de bujor este o sursă de tinerețe și energie pentru ten, stimulează mecanismul celular, are efect detoxifiant și regenerant, redă aspectul omogen, elasticitatea și strălucirea pielii
-acizii naturali Alfa Hidroxi au efect imediat: exfoliază pielea, catifelează tenul, stimulează producția de colagen și regenerarea celulară
Masca o las să acționeze timp de 10 minute după care o îndepărtez cu apă călduță, pielea rămânând foarte catifelată, curată, fină, plăcută la atingere și hidratată datorită conținutului de cacao și unt de shea.

Ser intensiv anti-aging

Recunosc ser-urile sunt un real răsfăț pentru mine, deși am doar două pe care le folosesc, acestea de la Apittera și încă unul de la Better Skin care conține Vitamina C. În primul rând iubesc textura acestui produs, fiind una de gel, și este foarte bogat în ingrediente active naturale cu efect intesiv.
-ingredientele active sunt: miere de salcâm bio, lăptișor de matcă bio, extract de panseluțe, acid hialuronic pur, coenzima Q10, colagen marin
-acidul hialuronic din compoziție  asigură hidratarea în profunzime a epidermei, reduce liniile fine, iar pielea rămâne mult mai elastică după utilizare
-extractul de panseluțe ( ingredient nou pentru mine ) are rolul de a reține acidul hialuronic în piele și de a stimula sinteza aquaporinelor, asigurând hidratarea optimă, și reducând numărul, suprafața ridurilor.
-colagenul marin restabilește conținutul de colagen din piele și stimulează producția sa naturală, previne apariția ridurilor și redă fermitatea pielii
Eu utilizez acest produs atât dimineața cât și seara după ce tenul meu este perfect curățat.
Un produs foarte bun care cu siguranță vă v-a plăcea și vouă. Îl puteți găsi aici.

Crema contur pentru ochi

Aceasta vine într-un ambalaj destul de micuț, ceea ce este foarte bine deoarece pentru zona ochilor nu ai nevoie de mult produs.
-ingrediente active: miere de salcâm bio, lăptișor de matcă bio, acid hialuronic pur, colagen marin, extract de susan, complex activ din ceai verde, rodii, cafeină, unt de shea, unt de cacao.
-ingredientele sunt asemenea alese încât vor preveni apariția ridurilor, a pungilor și a cercurilor negre de sub ochi.
-extractul de susan stimulează mecanismul celular și secreția adipocitelor care refac stratul adipos al feței și reduc adâncimea ridurilor, având efect filler.
-se aboarbe repede în pielea, atât crema pentru ochi cât și cea pentru față, fără a lăsa zona lipicioasă.

Cremă antiaging pentru față

Crema are ca scop încetinirea și ameliorarea efectelor trecerii timpului prin creșterea capacității de regenerare celulară, hidratare, stimularea elasticității și fermității pielii, prevenind apariția ridurilor și diminuându-le pe cele deja existente.
- ingrediente active: miere de salcâm bio, lăptișor de matcă bio, acid hialuronic pur, coenzima Q10, extract de rubarbă, unt de shea, unt de cacao
-extractul de rubarbă stimulează mecanismul de autohidratare al pielii.

Sunt curioasă daacă ați auzit de acest brand de cosmetice naturale și dacă le-ați încercat și voi!
Aștept cu mare drag părerile voastre!



vineri, 17 mai 2019

Apidava îi răsfață pe pitici cu jeleuri fructate și miere

Un răsfăț dulce și sănătos totodată cine nu ar vrea?
Cu toți știm că dulciurile sunt favoritele copiilor, însă trebuie să avem grijă ce consumă, dacă este benefic acel produs, și în ce cantitate. De curând am descoperit la Apidava adevărate răsfățuri atât pentru adulți cât și pentru pitici, și anume jeleuri în diferite arome.

Pe lângă jeleuri cu arome diferite, la Apidava veți mai găsi și turtă dulce, bomboane, caramele, ideale pentru a fi dăruite copiilor, mai ales cu prilejul de 1 Iunie. Noi am avut ocazia de a testa două dintre cele patru sortimente disponibile:
-Jeleuri cu miere, portocale și scorțișoară
-Jeleuri cu miere, căpșuni și vanilie
-Jeleuri cu miere, mure și rodie
-Jeleuri cu miere, lămâie și ghimbir


De ce le-aș cumpăra?
1. Pentru că sunt un desert bazat pe ingrediente apicole
2. Conțin vitamine A, B6, C, E, fiind o sursă de proteine și carbohidrați
3. Întăresc sistemul imunitar al copiilor

Jeleurile cu miere, mure și rodie au fost primele pe care le-am desfăcut, iar în maxim 10 minute au trecut toate, pe când să guste și soțul vreuna, deja s-au terminat. Au fost dulci, delicioase, iar o astfel de punguliță are 100 gr, prețul fiind unul acceptabil.

Jeleurile cu miere, lămâie și ghimbir, acestea am zis că sunt perfecte atunci când încep să am probleme cu gâtul. Nu spun că sunt mare fan ghimbir, dar pe mine mereu m-a ajutat, fie că am consumat ceai, sirop sau orice altceva. Acestea parcă sunt oleacă acrișoare, dar bune, nu contest.
Aș fi curioasă și de celelalte sortimente, cel cu căpșuni cu siguranță va fi pe locul 1.

Pe lângă aceste două sortimente am primit și niște bomboane balsamice cu propolis. De la Apidava eu mai am în casă bombonele de genul, și tot așa la nevoie mai iau câte una. Nu conțin zahăr, acestea le consum exclusiv eu, iar dacă te începe o durere în gât numai bine îță vor prinde.



Cu siguranță aceste jeleuri mi-au adus aminte de copilărie, și eu mâncam în trecut, însă nu prea erau tare sănătoase ce-i drept, e bine că acum am găsit această alternativă!
Voi ce părere aveți? V-am făcut curioase cu aceste dulcegării? Ce aromă v-ar plăcea să încercați?

joi, 16 mai 2019

Jucării educative și decorațiuni din lemn pentru copii

Jocul este o activitate căreia i te dedici din pură plăcere, iar acesta nu este numai apanajul vârstelor mici ci și modul prin care adulții își manifestă copilul din ei. Nu doar copiii se joacă, ci toți oamenii, ce ar fi viața fără joc? cu siguranță ar fi o realitate mai greu de suportat.

Recunosc îmi place să mă joc, fiind și educatoare, știu că prin joc copiii învață și se dezvoltă totodată. Acum pe internet veți găsi o mulțime de site-uri cu game largi de jucării la prețuri care mai de care.
Eu recent am descoperit un site, și anume Câte-n lună și-n stele, cu prețuri foarte avantajoase și jucării educative din lemn. Pe lângă jucării veți mai găsi și centre de activități, antepremergătore, decorațiuni pentru camera copilului, care sunt superbe de-a dreptul.

Mereu mi-am dorit să îi fac prințesei mele o cameră de basm, și încă lucrez la ea, un loc în care să se simtă bine, să se simtă în largul ei, să se joace cu drag. Important este și faptul ca lumina camerei să fie naturală, camera luminoasă, pereții să fie în culori deschise, pe care să îi decorez de asemenea. Îmi place să caut elemente cât mai simple dar care să îi stimuleze creativitatea fetiței.

Decorațiune din lemn ciupercuța

Această decorațiune are dublu rol, în primul rând copilul reușește să îmbine toate piesele pentru a forma această ciupercuță, și în al doilea rând poate fi folosit ca obiect decorativ. Este foarte colorat, atractiv, iar fetița când a văzut ciupercuța nu s-a putut dezlipi de ea. A devenit una din jucăriile noastre preferate de îmbinare. Trebuie mai apoi să te gândești și la siguranța copilului, jucăriile să fie cu colțurile rotunjite. Produsul se poate găsi aici.



Pușculiță din lemn vulpiță roz

Vulpița aceasta roz mi se pare tare drăgălașă, culoarea este de un roz deschis, foarte plăcut, și deja și-a făcut loc pe măsuța fetiței. Prețul mi se pare unul foarte accesibil iar ca dimensiune este destul de măricică ( 22/16 cm ). Alegerile sunt dictate și în funcție de vârsta copilului dar și de preferințe.
Se poate găsi aici, dacă vă place și vouă la fel de mult.



Set 2 elefanți din lemn cu roți și șnur

Acest tip de jucărie, se poate folosi de la vârsta de 1 an, iar pe copil îl ajută să își dezvolte imaginația, motricitatea și orientarea în spațiu. Totodată poate să învețe culorile, sau formele geometrice.
Este foarte utilă, fiecare elefănțel având 4 roți și și un mic snuruleț pentru a putea fi tras.
Am să vă las link și pentru acești elefănței aici.





Din câte am citit jucăriile sunt vopsite cu lacuri și vopsele pe bază de apă, deci nu emană compuși organici volatili care ar putea fi nocivi pentru pitici. Vă recomand cu drag să aruncați un ochi pe acest site, cu siguranță veți găsi lucruri frumoase pentru copilașii voștri. Chiar îmi doresc să mai comand ceva pentru fetița mea, și anume seturi pentru bucătărie, căci tare îi mai place să umble prin cratițele mele. :))) Voi de unde comandați jucării?

luni, 13 mai 2019

Darul de fi mămică | Pentru părinți și copii

Luna mai pentru mine este cu totul specială, și am o grămadă de motive să mă bucur. În aceast an, pe data de 1 mai am sărbătorit 5 ani de când eu și cu soțul suntem împreună, tot în această lună ne-am și căsătorit, și evident tot în această lună, doar cu ani diferență, ne-am gândit să ne mărim familia.

O nouă minune avea să intre în viața noastră, nu conta dacă era fetiță sau băiețel, important era sa fie sănătos și să ne putem bucura împreună de toate clipele ce avea să ni le rezerve viața. Mie îmi plac tare mult copiii, de aceea mi-am și ales meseria de educatoare, îmi place mult să le citesc, să le povestesc, să-i ascult, să mă joc cu ei, să-i învăț lucruri noi, să fiu alături de ei. Totuși viața e altfel când ai propriul tău copil...
Și acum trăiesc momentul în care țineam testul Barza în mâini, și tremuram de fericire, dar și teamă în același timp, eram bucuroasă că Dumnezeu mi-a dăruit acest îngeraș, și teamă pentru că voiam să fiu o mamă perfectă.


Zilele, săptămânile, lunile treceau, iar eu te așteptam cu nerăbdare, știam că acel moment în care am să te țin pentru prima dată în brațe va fi unic. Mereu mi-am imaginat ce frumoasă prințesă ai să fi, cum am să îți leg codițe, cât de bune prietene vom deveni. Legătura dintre mamă și fiică este unică, și greu de exprimat în cuvinte, deoarece totul se află în inimă.

          
Ai venit pe lume în 28 Februarie, chiar dacă nu ai mai stat o zi, să fi fost 1 Martie, tu tot cel mai frumos cadou ai rămas. Îmi doream ce-i drept să fi născut natural, din păcate nu am reușit, și doctorii au apelat la cezariană. Recuperarea nu pot să spun că a fost tare grea, deoarece zâmbetul fetiței mele mă făcea să trec peste orice durere. Mă bucur că am și reușit să alăptez, deși mulți ziceau că nu poate fi posibil după cezariană, dar nu m-am dat bătută.


Când ai venit acasă mereu te-am privit aproape non-stop, mi-a plăcut să te țin în brațe, să îți simt căldura, și tu știai că totul este în siguranță. Timpul a trecut extrem de repede, totul a fost atât de frumos.. și este bineînțeles. Acum esti o fetiță mai mare, începi să înțelegi multe lucruri, deși încă dormi cu mine, și mă cauți noaptea dacă nu sunt lângă tine, însă să ști că ador mirosul tău de bebeluș.


Tu mereu vei rămâne pentru mami și tati o prințesă frumoasă și deșteaptă, chiar dacă vei avea 1 an sau 18 ani. Ești o fetiță superbă, minunată, o frumusețe cu ochi albaștrii...pentru noi ești totul, și îi mulțumim celui de sus că a ales să fim noi părinții tăi.
Eu am avut foarte mult de învățat din perioada sarcinii și până acum:

  • Să mă bucur de fiecare mișcare din burtică
  • Să lupt ca o leoaică pentru puiul meu
  • Să zâmbesc, să mă bucur de fiecare clipă, deoarece trece repede
  • Să fiu puternică, deși de multe ori am crezut că nu voi reuși să trec peste anumite situații
  • Să fiu alături de tine când ai colici, când îți ies dințișori, când ești bolnavă, când faci primii pași
  • Să fac mai puțin zgomot și să pășesc pe vârfuri
  • Să mă bucur de fiecare mică realizare pe care o faci


"Există locuri în inimă despre care nici nu ști că există, până când nu iubești un copil."
În perioada sarcinii este foarte important să fi mereu pozitivă, tu alegi cum gândești, cum reacționezi, cum trăiești, să citești mult, să asculți muzică, deoarece așa va fi și bebelușul. Fi mereu cu zâmbetul pe buze, și nu uita că frumusețea izvorăște din interior.


Dragele mele sper că va plăcut acest articol, mă simt și acum extrem de emoționată, viață de mămică nu este una tocmai ușoară, dar este atât de frumoasă, încât nu regret absolut nimic. Un copil este o minune, ei sunt făpturile prin care Dumnezeu se apropie de noi, prin ei suntem puși la încercare, prin ei învățăm să iubim, să învățăm...

sâmbătă, 11 mai 2019

Rochițe elegante pentru orice ocazie

În orice sezon ne-am afla, o rochiță nu trebuie să lipsească din garderobă, după părerea mea. Site-ul Neer.ro ne oferă o gamă variată de rochițe fie ele de zi, sau seară, însă astăzi vreau să vă arăt câteva modele de rochii elegante, care mi-au atras atenția.
Un avantaj ar fi că sunt tare accesibile ca preț, comanda se plasează foarte simplu, iar în termen de o săptămână, două le primiți. Haideți să vă prezint un top 3 mai exact.

Rochie lungă cu mânecă scurtă, imprimeu floral

Mereu mi-au plăcut rochițele lungi, de seară, le admiram pe alte fete cât de superbe pot să arate, însă pe mine nu mă avantaja chiar orice. Eu fiind mai slăbuță și mică de înălțime, spre exemplu o rochie tip sirenă, nu prea m-ar avantaja. Dar una din acest model, cu mânecă scurtă și partea de jos tip cloș, îmi vine de minune, și un mare plus, îmi scoate talia în evidență.
Modelul roșu este absolut superb, mă și văd cu părul bucle lăsat lejer pe spate, și asortând-o cu un plic și o pereche de stiletto. Voi ce părere aveți, care culoare vă place?


Rochie midi cu guler rotunjit 

Următoarea care mi-a făcut cu ochiul este o superbitate extrem de colorată, rochița în sine fiind de un gri deschis parcă, brodată manual cu floricele. Eu o văd purtată la un eveniment de zi, sau mai degrabă la o ședință foto. Cu niște sandale cu toc de o culoare galbenă ar merge chiar mai bine, ea fiind lungă până la gleznă. Cu siguranță este un model inedit, ceva ce nu aș purta chiar zi de zi. 


Rochie lungă și elegantă neagră

Rochia neagră este nelipsită din garderoba unei femei, ea poate fi și o piesă de rezsitență. Mereu când nu știu la ce să apelez aleg să port negru. Această culoare mi se pare și foarte ușor de asortat cu orice geantă, sau pereche de pantofi, depinde de starea voastră de spirit. 
Modelul acesta îl văd poarte lejer de purtat, având și un imprimeu floral totodată, iar mânecile sunt lungi, ușor transparente, ceea ce îmi place. Aș putea să pun și o curea la mijloc pentru a mai diversifica. 


Fi feminină, fii tu, poartă ceea ce te face să te simți bine!
Voi ce părere aveți de modelele prezentate? Care dintre cele trei vă place cel mai mult?
Ați mai comandat de pe acest site, neer.ro? O săptămână plină cu soare să aveți!

vineri, 10 mai 2019

Luptă împotriva factorilor poluanți cu Gama Elmiplant Detox

A venit momentul mult așteptat să vă vorbesc despre gama Elmiplant Detox, o gamă ce este nou apărută pe piață, destinată îngrijirii tenului, ce conține POLLU Block și 80% ingrediente de origine naturală pentru protecție și hidratare de durată.
Primul produs cu care am intrat în contact din această gamă este gelul de curățare, care este amazing, am să vă vorbesc despre el imediat, pe urmă apa micelară, și evident primisem și cremele de zi, noapte spre testare. Cred că știți bine cât de poluant poate fi orașul în care trăim, așa că o ar trebui să îi oferim tenului o barieră cu care să lupte.

Crema de zi

- conține 80% ingrediente de origine naturală
- textura acestea este una ușoară, cremoasă, intră repede în piele
- un mare plus este faptul că are factor de protecție, Spf 15, nu e măricel, dar măcar există
- câteva dintre ingrediente care îmi plac ar fi: cărbunele activ, acidul hialuronic, Vitamina E
- după aplicare tenul arată mult mai luminos, revigorant, nu are acel aspect tern.
Prețul acestui produs este prietenos, este undeva la 20 și ceva de ron, depinde de unde îl achiziționați.
Gama aceasta de creme miroase fabulos, a primăvară.

Crema de noapte

- are acțiune: antioxidantă, anit-poluantă, anti-îmbătrânire, anti-oboseală
- ea conține 93% ingrediente de origine naturală, textura fiind fină, luxuriantă, hidratantă
- luminozitatea tenului este îmbunătățită, iar petele și roșeața sunt reduse
- la fel și adâncimea ridurilor, însă asta după o perioadă mai lungă de folosire
- pielea rămâne mult mai fermă, elastică și mai vizibil odihnită
Aplic produsul în fiecare seară, după o demachiere în prealabil, pe față și decolteu.


Gelul de curățare 

- este îmbogățit cu cărbune 100% natural, curăță, detoxifiază și întinerește tenul
- îndepărtează foarte bune impuritățile de pe ten, pielea rămânând foarte catifelată după utilizare
- produsul este destinat tenului normal/gras, eu având un ten mixt, a mers foarte bine
- am folosit produsul în fiecare dimineață și seară, m-a ținut undeva la 3 luni parcă
- este spornic, face multă spumă, nu trebuie să aplici mult, și are o culoare gri.
Dacă aș recumpăra acest produs? Bineînțeles, deși sunt la al doilea tub, l-aș recumpăra și pe al treilea, până m-aș sătura de el, sau ar apărea altceva nou care să mă impresioneze la fel de mult.


Iubesc această gamă de produse, iubesc să îmi îngrijesc tenul așa cum se cuvine. Iubesc totodată ingredientele naturale ce alcătuiesc aceste produse.
Voi ce părere aveți despre această gamă de la Elmiplant?

miercuri, 8 mai 2019

Bluze de damă elegante - Fii la modă în acest sezon!

Buna fetele mele și bine v-ar regăsit! În ultimul timp am pus accent tare mult pe beauty, dar a venit momentul să discutăm câte puțin și despre fashion...drept urmare facem curat în garderobă și introducem noi piese vestimentare, iar astăzi vreau să vă arăt ce bluzițe vreau să îmi cumpăr de pe site-ul Neer.ro.
Eu am tot auzit de acest site, am văzut că au modele de bluze dama elegante, tare drăguțe, chic, potrivite stilului fiecăruia. Poate că de azi încolo va mai ține și vremea cu noi, fără atâtea ploi că deja ne-am cam săturat ce-i drept.. Iubesc vremea prietenoasă, culorile cât mai vesele și modelele de haine cât mai jucăușe. Acum să vă arăt totuși ce mi-a atras mie atenția!

Bluză vintage cu imprimeu și dantelă 
Deci fetelor când am văzut acest model pe site, am zis trebuie să îl am! În primul rând iubesc culoarea, m-aș vedea pozând într-un superb lan de rapiță cu această bluziță. Mai apoi îmi place că are așa un aer vintage, recunosc nu am multe piese de genul, dar doresc să îmi măresc colecția.
Și nu în ultimul rând imprimeul și dantela, care nu se vor demoda niciodată. Eu personal aș purta bluzița cu niște colanți și o perche de botine.
Voi ce părere aveți de acest model de bluzița? Ați dori să îl aveți în garderoba? Apropo, pe site o să găsiți și variante în alte culori, cum ar fi roșu, negru, albastru, alb.


 Bluză cu imprimeu floral 
Această bluziță când am văzut-o am zis că ar fi perfectă pentru a fi purtată pe plajă, alături de o pălărie. Dar să nu mergem atât de departe, vremea nu ne permite dar eu încă totuși sper. 
Modelul e unu frumos, după cum stiți ador imprimeul floral, mi se pare jucăuș, vesel, pe care l-aș purta fără să mă plictisesc. Piesa mi se pare accesibilă ca preț, iar dacă nu se poate purta plajă, eu aș asorta-o cu o pereche de jeanși. 


Bluză fără spate cu imprimeu de leopard
Articolele animal print mereu mi-au făcut cu ochiul, mai am o piesă în gardeorbă dar accea este o pereche de pantaloni. Bluzița aceasta mi-a atras atenția din prima, și am ajuns chiar să o iubesc. Se poate purta fie cu o pereche de jeanși, fie cu o fustă și pantofi cu toc, astfel încât să avem și o ținută elegantă. Topul acesta este fără spate, cu guler însă, iar detaliile fac totul.


Dragele mele, sunt curioasă cum vi se par alegerile mele. Pe mine m-au cucerit, însă alte modele vă las pe voi să le găsiți pe site. Voi ce bluzițe preferați să purtați în această primăvară ?

marți, 7 mai 2019

Recomandare parfum Burberry Weekend- Notino

Parfumurile îmi plac mult, ca și la orice altă femeie, nu pot zice că am o colecție imensă, dar dețin câteva care le folosesc mereu. În general dacă e să achiziționez un parfum în primul rând mă uit la notele acestuia, mie mi se potrivesc cele fresh, florale, fructate, nu îmi plac cele foarte dulci, nu mă simt confortabil purtându-le. Apoi evident mă uit la sticluța lui, îmi plac modelele inedite, și nu în ultimul prețul, care să fie accesibil.
Astăzi am și o recomandare pentru voi, și anume, Burberry Weekend for Women, de care m-am și îndrăgostit de la primul puf. Prețul m-a determinat să îl cumpăr, deoarece în această săptămână pe Notino, veți găsi o multitudine de parfumuri la prețul fix de 135 ron, așa că am profitat.

Descriere parfum 

Note de vârf: mandarina, reseda lutea, salvie
Note de inimă: floare de piersic, iris, măceș, nectarine, rădăcină de violetă, zambilă
Note de bază: cedru, lemn de santal, mosc
Grupa de parfumuri: florale

Știu se numește el Weekend, dar eu îl port și în timpul săptămânii, pentru mine nu are relevanță, parfumul fiind persistent, îmi face ziua mai frumoasă, și nu trece neobservat. Raportul calitate preț mi se pare excelent, iar gramajul lui este de 100 ml, mă va ține o veșnicie.

La început parfumul este ușor acrișor, datorită acordurilor de citrice, iar în decurs de câteva minute, acesta devine floral fructat. Pur și simplu notele florale sunt atât de bine blenduite încât nu mai pot fi distinse. Ador notele be bază, lemnul de santal, cedru și mosc, iar dacă dorești să îl încerci e momentul potrivit.
El vine într-o sticluță drăguță, iar capacul are sintagma "Burberry" inscripționată.
Poate fi purtat pretutindeni, la birou, la cumpărături, petreceri, ieșiri în aer liber.

Sunt curioasă daca ați încercat acest parfum sau ce parfum preferați acum pe timpul primăverii să folosiți? Dacă aveți și alte recomandări le aștept cu mare drag.



joi, 2 mai 2019

Produse Vivanatura testate recent

Bună dragile mele, și bine v-am regăsit!
Sărbătorile Pascale au trecut extrem de repede, iar eu m-am gândit să vă pregătesc un articol cu produsele testate de la Vivanatura. Mă simt datoare, ce-i drept, vă povestisem câte puțin pe instagram despre ele, însă o fac mai în detaliu și aici.
Vivanatura au devenit destul de cunoscuți în ultimul timp, așa că, nu știu dacă are rost să vă mai spun că sunt un brand românesc iar produsele lor sunt naturale și eficiente. Am avut ocazia să încerc și eu câteva, iar în cele ce urmează am să vi le prezint.

Loțiunea tonică 

Aceasta pot să zic că e una din loțiunile mele preferate, de ce?
Pentru că îmi lasă un ten extrem de catifelat, fără senzație de ten care mă strânge după folosire. Îndepărtează cu succes micile impurități de pe ten, ajungând să o folosesc atât dimineața cât și seara după demachiere.
Este potrivită pentru tenul normal. are ingrediente precum Aloe Vera și albăstrele, lăsând totodată tenul și hidratat. Sistemul de dozare îmi place, mirosul ce-i drept este unul destul de puternic, dar nu mă deranjează acest fapt.

Șamponul BebeDrag

Mi-am dorit ca fetița mea să încerce această gamă, să vedem cum ne înțelegem cu ea, așa că alesesem pentru ea un șampon cu aloe și salvie. Ce îmi place la acest produs e faptul că conține extracte din plante naturale, procesate la rece, fără parabeni.
Deocamdată îl folosim de mai bine de 2 săptămâni și ne înțelegem perfect cu el, vrând ca pe viitor să iau și restul gamei de produse. Îmi place că are pompiță fapt ce îmi ușurează munca la băiță. Este potrivit copiilor ce au peste 1 anișor, este un produs cremos, ce face spumă densă, iar mirosul este foarte plăcut.

Gel cu argint și Aloe Vera 

Gelurile pe bază de Aloe Vera mereu mi-au plăcut, le am în casă, și tratez cu ele diferite afecțiuni cum ar fi: iritațiile, pișcăturile de insecte, arsurile solare, acneea. Acesta de la Vivanatura este unul destul de ieftin, 100% natural, procesat la rece. 
Textura lui nu este atât de lipicioasă ca altor produse, și intră mai repede în piele. Când aveam pielea mâinilor extrem de uscată acest produs a emoliat pielea, a hidrata-o și calmat-o totodată. 

Apa de gură cu propolis și diatomee

Pentru prima dată încerc această apă e gură de la Vivanatura și mă declar mulțumită. Se găsește în varianta asta mică de buzunar, dar și într-una full size. Propolisul are efect antibacterian iar particulele de diatomee au eficiență uimitoare în absorbția mirosului neplăcut, conferind senzația de puritate și curățare. Este atât de naturală încât s-ar putea înghiți, așa precizează ei.
Este o apă de gură plăcută, eficientă, iar prețul este la fel de mic, cam 10 ron. 

Gel de duș cu Lavandă și ceai verde

Ador să mă relaxez într-o cadă cu multă spumă și un gel de duș cu aroma mea favorită. Lavanda pentru mine e o aromă ce mă relaxează, îmi dă o stare de bine, miroase foarte frumos, dar nu puternic. Pe lângă că face spumă, este și un gomaj fin ceea ce mă bucură, deoarece e un produs 2 în 1. Pielea mea rămâne extrem de fină, catifelată, după folosirea acestui produs. 


Lista mea cu produse continuă, și e destul de lungă. Au o mulțime de produse pe care aș vrea să le testez pe viitor, cum ar fi creme de corp, paste de dinți, sau produse pentru păr. 
Sunt curioasă dacă voi ați folosit produse de la Vivanatura și ce recomandări aveți pentru mine?