joi, 2 mai 2019

Produse Vivanatura testate recent

Bună dragile mele, și bine v-am regăsit!
Sărbătorile Pascale au trecut extrem de repede, iar eu m-am gândit să vă pregătesc un articol cu produsele testate de la Vivanatura. Mă simt datoare, ce-i drept, vă povestisem câte puțin pe instagram despre ele, însă o fac mai în detaliu și aici.
Vivanatura au devenit destul de cunoscuți în ultimul timp, așa că, nu știu dacă are rost să vă mai spun că sunt un brand românesc iar produsele lor sunt naturale și eficiente. Am avut ocazia să încerc și eu câteva, iar în cele ce urmează am să vi le prezint.

Loțiunea tonică 

Aceasta pot să zic că e una din loțiunile mele preferate, de ce?
Pentru că îmi lasă un ten extrem de catifelat, fără senzație de ten care mă strânge după folosire. Îndepărtează cu succes micile impurități de pe ten, ajungând să o folosesc atât dimineața cât și seara după demachiere.
Este potrivită pentru tenul normal. are ingrediente precum Aloe Vera și albăstrele, lăsând totodată tenul și hidratat. Sistemul de dozare îmi place, mirosul ce-i drept este unul destul de puternic, dar nu mă deranjează acest fapt.

Șamponul BebeDrag

Mi-am dorit ca fetița mea să încerce această gamă, să vedem cum ne înțelegem cu ea, așa că alesesem pentru ea un șampon cu aloe și salvie. Ce îmi place la acest produs e faptul că conține extracte din plante naturale, procesate la rece, fără parabeni.
Deocamdată îl folosim de mai bine de 2 săptămâni și ne înțelegem perfect cu el, vrând ca pe viitor să iau și restul gamei de produse. Îmi place că are pompiță fapt ce îmi ușurează munca la băiță. Este potrivit copiilor ce au peste 1 anișor, este un produs cremos, ce face spumă densă, iar mirosul este foarte plăcut.

Gel cu argint și Aloe Vera 

Gelurile pe bază de Aloe Vera mereu mi-au plăcut, le am în casă, și tratez cu ele diferite afecțiuni cum ar fi: iritațiile, pișcăturile de insecte, arsurile solare, acneea. Acesta de la Vivanatura este unul destul de ieftin, 100% natural, procesat la rece. 
Textura lui nu este atât de lipicioasă ca altor produse, și intră mai repede în piele. Când aveam pielea mâinilor extrem de uscată acest produs a emoliat pielea, a hidrata-o și calmat-o totodată. 

Apa de gură cu propolis și diatomee

Pentru prima dată încerc această apă e gură de la Vivanatura și mă declar mulțumită. Se găsește în varianta asta mică de buzunar, dar și într-una full size. Propolisul are efect antibacterian iar particulele de diatomee au eficiență uimitoare în absorbția mirosului neplăcut, conferind senzația de puritate și curățare. Este atât de naturală încât s-ar putea înghiți, așa precizează ei.
Este o apă de gură plăcută, eficientă, iar prețul este la fel de mic, cam 10 ron. 

Gel de duș cu Lavandă și ceai verde

Ador să mă relaxez într-o cadă cu multă spumă și un gel de duș cu aroma mea favorită. Lavanda pentru mine e o aromă ce mă relaxează, îmi dă o stare de bine, miroase foarte frumos, dar nu puternic. Pe lângă că face spumă, este și un gomaj fin ceea ce mă bucură, deoarece e un produs 2 în 1. Pielea mea rămâne extrem de fină, catifelată, după folosirea acestui produs. 


Lista mea cu produse continuă, și e destul de lungă. Au o mulțime de produse pe care aș vrea să le testez pe viitor, cum ar fi creme de corp, paste de dinți, sau produse pentru păr. 
Sunt curioasă dacă voi ați folosit produse de la Vivanatura și ce recomandări aveți pentru mine?



19 comentarii:

  1. Eu am terminat recent loțiunea tonică pentru ten mixt și gras si e absolut formidabilă. Vreau s-o cumpăr musai. E perfectă și pentru dermatite sau acnee.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu folosesc masca antiacneica cu argila si tea tree..sunt multumita de ea...usuca cosurile..nu pot sa zic...ca imediat..dar in 2 zile..deja se "retrag"...se usuca pe ten imediat ( poti sa o lasi peste nopate sa actioneze ) si se indeparteaza usor cu apa calduta...tenul ramane ..fin...dupa utilizare...cat despre lotiunea antiacneica..la inceput am folosit o atat seara cat si dimineata...ceea ce ptr mine..nu a fost ok...mi-a cam uscat fata..in general..pe frunte..la baza nasului si barbia...probabil din cauza tea tree...si aveam senzatia de usturime...am facut o pauza..pana cand tenul si a revenit..si am inceput sa o folosesc 1 data cam la 2 zile..doar dimineata imi sterg fata cu ea..si acum e mult mai bine...am observat ca iti inchide porii si iti matifiaza tenul

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-e îmi place foarte mult deodorantul cu zambile, crema de par, dr și gelul antiacneic!

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi place cum sună opiniile tale despre produsele Vivanatura pe care le-ai încercat!
    Mă tentează în special gelul cu argint și gelul de duș dar asta nu înseamnă că celelalte sunt mai puțin apreciate.
    Mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-as dori acel sampon Bebe Drag, cred ca fetitei mele i-ar placea. Am incercat lotiunea tonica si mi-a placut. Sunt bune produsele lor.

    RăspundețiȘtergere
  6. am folosit gel de dus si crema de maini, acum parca as incerca gelul acela cu argint, pare interesant produsul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am folosit produse pentru par si recunosc ca mi-au placut. Sunt produse calitative. Gelul cu argint ma tenteaza si pe mine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gel de dus cu lavanda! Vai cat de fain, l-as incerca si eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Produsele Bebe Drag de la ei sunt super pentru piticul meu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Produsele de la Bebedrag sunt preferatele mele pentru ca si eu o spal pe fetita mea cu ele. Am folosit si eu produse de la Vivanatura si majoritatea m-au impresionat placut

    RăspundețiȘtergere