marți, 17 decembrie 2019

Eleganță și confort în sezonul rece! Laura Bladini

Dresurile de damă mereu au fost una dintre cele mai importannte piese din garderoba unei femei.
Nu știam de Laura Baldini până acum, în trecut cumpărasem dresuri în prostie la prețuri măricele aș putea spune și mă enervau deoarece după o purtare sau două mi se rupeau.
De când am descoperit aceste dresuri numai întâmpin problema aceasta, ce să mai pui faptul că sunt extrem de confortabili, femini, ușor de asortat oricărei ținute.

În cele ce urmează aș vrea să vă prezint câteva modele cu care am intrat eu în contact în ultima perioadă. Mă pot bucura în fiecare zi de ele, indiferent că e toamnă sau iarnă.


Colecția Glamour ne aduce o pereche de ciorapi Carisma, în două grosimi, cu partea de sus tip plasă.
Mă avantajează acest model, este și preferatul meu, de asemenea îl văd perfect integrat într-o ținută de sărbătoare, în care vrei să strălucești. Sunt îndrăznețe și oferă feminitate și mister.


Colecția Elegante înseamnă eleganță și rafinament. Eu am primit un ciorap mat, 20 Den, transparent, cu clin și vârf întărit. Ciorapul este fin, rezistent, pentru o apariție plină de distincție. De obicei aleg să port acest tip de model când merg la vreun eveniment și am o rochiță scurtă.


Colecția La Rosa 40 Den, sunt ciorapi foarte confortabili, până sub genunchi și rezistente de asemenea. Se pot găsi pe negru, așa cum am eu, sau pe maro. Linia La Rosa înseamnă încredere, eleganță și pași senzuali. Simpli și cu o finețe aparte, aceste dresuri pot pune în valoare feminitatea.

Linea Modella este pentru cele care au grijă de silueta lor. Nu am probleme cu asta, dar recunsoc că calitatea este impecabilă, confortul este maxim, îmi place atenția la detalii. Ciorapii sunt 20 Den.

Din colecția Second Skin am 4 perechi, purtate de multe ori până acum. Aceștia sunt din microfibră 3D, perfect aderenți și cu acoperire uniformă. Sunt ideale de purtat acum în vremea rece, atât cu rochițe cât și pe sub pantalon. Sunt foarte elastici, confortabili, și i-aș recumpăra la nesfârșit.


Cam acestea ar fi dresurile pe care eu le dețin cu drag de la Laura Baldini, se găsesc și prin magazine, așa că nu uitați să puneți mâna pe ele dacă le vedeți. Toate sunt gândite în detaliu, cu dragoste și pe gustul fiecăreia dintre noi, deoarece au o gamă largă.
De asemenea dacă le achiziționați online, aveți un voucher de reducere de la mine valabil până pe 31.01.2020, utilizând codul "buzz15".

Voi purtați dresuri în sezonul rece? Care dintre cele pe care le am eu vă place cel mai mult?


26 de comentarii:

  1. Nu am încercat aceste dresuri,dar din câte am văzut și auzit sunt foarte bune și frumoase !❤🤗😍

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie imi plac foarte mult dresurile si ador sa am cat mai multe modele

    RăspundețiȘtergere
  3. Am descoperit si eu de curand dresurile Laura Baldini si imi plac mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cei cu microfibra par super comozi, cred ca o sa am și eu nevoie de ei în sezonul rece

    RăspundețiȘtergere
  5. Port rar dresuri, din simplul fapt că se rup super repede. Am pățit asta chiar și cu cele calitative. Dar mă voi uita după acestea în viitor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Iarna ador sa port dresuri si rochie. Mereu aleg Laura Baldini si imi plac tare mult

    RăspundețiȘtergere
  7. sunt in probe, au plecat la plimbare cu mine :)... minunati cei grosi la munte!

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi place ce am. Citit despre ele. Le voi încerca și eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte faine dressurile acestea. Am si eu cateva de la acest brand si sunt calitativi.

    RăspundețiȘtergere
  10. De la Laura Baldini am dresuri pe negru, vreau sa-mi cumpar si pe gri, sunt calitativi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cum port rochii si iarna, dresurile sunt obligatorii. Cele de la Laura Baldini chiar sunt faine.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am si eu cateva perechi de dresuri de la ei si sunt extrem de multumita

    RăspundețiȘtergere
  13. Arata superb dresurile acestea, totusi cele plasa nu cred ca am curaj sa le port.

    RăspundețiȘtergere
  14. Foarte faine. Cred ca urmatoarele mele dresuri vor fi de la Laura Baldini.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt faine dresurile de la ei! Am si eu cateva si-mi plac maxim!

    RăspundețiȘtergere