Ohvăz sunt descoperite de mine de scurt timp, și sunt un start up înființat de Cristian Barin. Misiunea produselor este de a asigura un mic dejun sau un prânz echilibrat și sustenabil pe termen lung, atât din punct de vedere al caloriilor cât și al costurilor.
Cei de la Ohvăz produc ovăz cu lapte de migdale, budincă de chia, biscuiți din ovăz, clătite și limonadă, toate la fel de gustoase. Ce mai e de menționat e faptul că sunt făcute în ziua în care ați plasat comanda, iar aceasta vine prin Fan Courier în condiții optime.
Ovăz cu lapte de migdale
Ovăzul este foarte important în alimentația noastră deoarece are multiple proprietăți care se resimt după prima porție consumată. Acesta reduce nivelul de colesterol, întărește sistemul imunitar, protejează inima, reduce riscul de diabet, reduce apetitul, stresul, ajută la controlul greutății.
Acesta vine în 6 variante disponibile și anume:
- Ovăz cu merișoare și cocos
- Ovăz cu migdale, caise și smochine
- Ovăz cu banane și stafide
- Ovăz cu papaya și alune de pădure
Budincă de chia
Mai aveam dăți când preparam acasă budincă de chia, dar niciodată nu îmi ieșea cum doream.
La Ohvăz am descoperit budinca cu textura perfectă. Semințele nu sunt tratate termic, iar laptele de migdale este preparat de ei pentru a asigura calitatea excelentă. Totul se lasă la rece peste noapte, după care poate fi savurată. Tot așa vine în mai multe variante:
- Chia cu arahide și curmale
- Chia cu papaya și alune de pădure
- Chia cu banane, stafide și goji
- Chia cu migdale, caise și smochine
Clătite
Am rămas impresionată când am văzut că au pe site și clătite. Câteodată am poftă de ele, și îmi aduc aminte când mama mai făcea în weekend. Ele vin în formă pătrată, gen sandwish, sunt foarte pufoase, iar pe lângă vin cu topping de vișine, care e cel mai delicios din lume. Fiecare pungă este vidată, dar pot fi și încălzite dacă doriți, fără zahăr, calorii puține.
Biscuiți de ovăz
Biscuiții mereu au fost o gustare favorită pentru mine. De obicei i consum lângă o cană de ceai sau cafea dimineața, sau între mese. Au un ambalaj extrem de cute, încât îmi era milă să îi desfac.
Au venit în două variante: cu prune, cocos, smochine și ciocolată, papaya, merișoare.
Extrem de gustoși, pufoși aș putea spune, iar favoriții mei sunt cei cu ciocolată. Fiecare biscuit are 123 de calorii, iar un astfel de pachet conține 6 biscuiți.
Limonadă
Pot spune că este una dintre cele mai gustoase încercate de mine până acum. Se găsesc mai multe două variante disponibile, iar eu am: cu Ghimbir și miere, cu coacăze și miere. Mă bucur mult că au ales să îndulcească totul cu ceva natural, și anume mierea. Rețeta lor este foarte simplă, lămâi și mentă proaspete, miere românească, apă remineralizată.
Trebuie să încercați aceste arome deoarece sunt delicioase, răcoritoare și sănătoase totodată, fără ingrediente chimice. Eu i-am dat și fetiței mele, iar cea cu ghimbir a fost perfectă cât timp eram răcite.
Trebuie să încercați și voi neapărat aceste alternative sănătoase de la Ohvăz și cu siguranță vă vor plăcea la fel de mult. Consumați des preparate din chia și ovăz?
Sunt foarte curioasa cum sunt aceste produse.
RăspundețiȘtergereMerita încercate. 😊
ȘtergereWow probabil sunt bune!
RăspundețiȘtergereDaa. 😊 😊
ȘtergereMicul dejun chiar e super important!
RăspundețiȘtergere😊
ȘtergereProduseel astea sunt foarte bune, le-am incercat pe toate si eu acum ceva vreme si am fost tare incantata in special de budinci si de limonada
RăspundețiȘtergereChia aș fi tentată să încerc, până acum nu am avut curaj, îmi părea cumva dubioasă! :D
RăspundețiȘtergereNu ar avea de ce. 😊
ȘtergereWow câte bunătăți au mai apărut ,clătitele cu toping cred că sunt nemaipomenit de delicioase .Poate voi încerca și eu ceva din aceste produse delicioase !😋❤
RăspundețiȘtergeremi se par alegeri sanatoase, insa sunt curioasa cum stau cu termenele de valabilitate
RăspundețiȘtergereAia e... Ca nu stau mult.. 😂 Tre consumate. 😊
ȘtergereBudinca de chia... Merge de minune cu dieta mea ��
RăspundețiȘtergereDacă e și delicios si sănătos, pe mine m-ai convins. O sa încerc produsele de la Ohvăz.
RăspundețiȘtergereAm tot văzut produsele acestea și am zis că o să le încerc și eu pe cele vegane.
RăspundețiȘtergereRecunosc că până acum nu prea am consumat astfel de produse. Dar m-ai făcut curioasă și mi-am propus să cumpăr și eu ceva de la ei.
RăspundețiȘtergereCunosc produsele lor excelente, dar nu inteleg ce cauta acel h in denumirea produselor :)
RăspundețiȘtergere😊😊😊 Ohhhh 😄👌
ȘtergereFoarte bine arata produsele, sigur sunt super yummy!
RăspundețiȘtergere👌😄
ȘtergereOvăzul cu lapte de migdale arata tare tentant. Voi cauta și eu aceste bunătăți.
RăspundețiȘtergere😊😊😊
ȘtergereSunt absolut geniale aceste bunatati! Au un gust atat de bun si sunt sanatoase. Am mancat si eu deliciile Ohvaz si am fost incantata. 😘
RăspundețiȘtergereArata absolut delicios toate. Cel mai tare ma tenteaza biscuitii si limonadele.
RăspundețiȘtergere😄😄😄
ȘtergereTrebuie sa recunosc ca nu am incercat nimic de la ei, dar n-are ce sa fie rau!
RăspundețiȘtergereNu le-am incercat, ar par delicioase !
RăspundețiȘtergere