luni, 20 decembrie 2021

The Soul Crate | Cutiuța lunii Decembrie

Bine v-am regăsit dragilor! Mai e foarte puțin și vin sărbătorile de iarnă, yupiiii! Luna Decembrie mereu este despre armonie, dăruire, familie, lucruri frumoase sufletului. Ca în fiecare an iubesc să pregătesc cadourile pentru cei dragi din timp, însă cum mâine este ziua mea, am fost și eu la rândul meu răsfață cu un box superb. 💟

The soul Crate este o cutiuță ce conține o mulțime de instrumente, produse de îngrijire, meditație, stickere, ceaiuri, lumânări, bețisoare parfumate. Îmi place la ei faptul că susțin brandurile locale, astfel colaborează cu companii mici pentru a realiza cele mai frumoase cutii pentru ritualul tău zilnic. 


Ce conține cutiuța mai pe larg?

Știu că sunteți foarte curioase, drept urmare vă prezint pe rând produsele și preferatele mele. Încep cu Self Care Monthly Planner ce te ajută să îți stabilești obiceiuri de îngrijire personală. Eu îl voi folosi mai mult și pentru partea cu postările, pentru a fi mai organizată pe Instrgram. 

Pe urmă avem un super calendar cu fazele lunii, nu am avut niciodată sincer, dar e o piesă impresionantă și fain de pus în orice încăpere. Trecând mai departe în colet am găsit unul din balsamurile mele preferate de la Ommia, brand cu produse din ingrediente organice. Balsamul e foarte hidratant, catifelează, regenerează și conține cacao, vanilie, portocală, Vitamina E.


Șamponul solid Herbal Hair Care este încă un produse ce mi-a atras atenția. Este bazat pe extracte de plante și produse aplicole, fiind bun pentru stimularea creșterii părului, conferind volum și strălucire. Vine de la brandul Jovis, ingrediente pure, de cea mai bună calitate, cu certificare organică.


Pentru suflet, meditație am găsit în colet niște mărgele Mala, ce au fost dezvoltate pentru a menține mintea concentrată și limpede de gânduri. Bețișoarele parfumate Native Soul pot fi folosite pentru înmiresmarea casei, sunt realizate în India, ambalate foarte frumos, aspectuos. 

Și cum în această perioadă bem mult băuturi calde avem nevoie și de o cănuță + ceaiul preferat. Cana din ceramică este deosebită, având pe ea Fazele Lunii. Ceaiul Kaffa Tea este perfect pentru iarnă, cu o aromă intensă de gojiberry: bucăți de mere, căpșuni, mure. 



Am primit și 5 stickere, bucuria fetiței mele, desenate cu drag și tăiate cu precizie. Pe site găsiți 3 cutiuțe disponibile momentan, alegerea este a ta! Poți să și alegi diferite combinații, personalizate sau chiar să îți creezi un abonament lunar. Mie mi-a plăcut tare mult conținutul, tu ce părere ai? 

marți, 14 decembrie 2021

Machiaj Glam de Anul Nou!

Bine v-am regăsit! Mai e foarte puțin și sărbătorile bat la ușă! Mi se pare cea mai frumoasă perioadă din an iar în această atmosferă de sărbătoare trebuie și să arătăm bine nu-i așa? Eu ador să strălucesc de Crăciun și Anul Nou la propriu! Chiar dacă s-ar putea să petrec acasă cu familia, trebuie să fim aranjate.

La coafură m-am gândit la ceva lejer, proaspăt, niște bucle, nimic special. Machiajul e punctul forte, și aici putem alege o mulțime de sugestii: dramatic, smockey, în culori vibrante, cu glitter, cu extensii de gene. Preferatul meu însă rămâne cel cu glitter în nuanțe delicate, care nu este nici exgerat, dar nici mega discret, la mijloc cum s-ar spune.

Pregătirea tenului pentru machiaj - Pentru ca acesta să reziste și să arate bine, tenul are nevoie de demachiere, tonifiere și nu în ultimul rând de multă hidratare. Fond de ten și anticearcăn, iar setarea cu pudră minerală ca acesta să reziste.

Pentru un look glamour m-am uitat să văd ce am prin sertar, iar ce mi-a lipsit am comandat de pe Notino. Când vine vorba de machiaj la Makeup Revolution veți găsi tot ce aveți nevoie, brandul conține o largă gamă de produse, la prețuri accesibile. Populare au devenit paletele lor de farduri care se disting prin pigmentarea intensă. 


Am decis să iau și o paletă pentru contouring iar X Roxxsaurus e tot ce ai nevoie pentru un machiaj complet: are 4 nuanțe pentru iluminare, 4 nuanțe pentru contur, textură cremoasă și catifelată. 

Un fard de pleoape cremos ce mi-a atras atenția este cel de la Wet n Wild Color Iconfard cu particule strălucitoare, de la prima aplicare m-am îndrăgostit de el, e foarte pigmentat și rezistent. Probabil că îl voi combina și cu eyeliner-ul în nuanța Sweet Lilac, pentru un machiaj holografic. 


Machiajul buzelor-
Aici vă puteți alege în funcție de preferințe. Eu mereu am iubit rujurile în nuanțe de roșu intens, iar de sărbători m-am gândit să adaug și o pată de sclipici.

Genele- Eu am ales un rimel de la Essence Lash Princess, ce oferă un volum spectaculos, o culoare intensă, efect de gene false. Puteți aplica și extensii la nevoie, pentru a defini mai bine ochii.


Cu siguranță voi atrage multe priviri, însă cel mai important e să mă simt bine în pielea mea! Tu ce vei face de sărbători? La ce machiaj te-ai gândit? Să avem un An nou Minunat :*

sâmbătă, 4 decembrie 2021

Produse Uriage | Piele sensibila

Majoritatea oamenilor cred că pielea sensibilă este cea care se irită ușor. Dar ce nu se știe este faptul că anumite produse sau factori de mediu sensibilizează pielea, și astfel, apar erupții și prurit.

Pielea devine ternă, aspră, fermitatea ei scade, apar riduri fine, senzație de mâncărime și poate te întrebi de ce. Din diferite cauze, microbiomul pielii este afectat. Mai exact, acea barieră cutanată formată din bacterii prietenoase, care funcționează ca niște gardieni bine antrenați este în pericol. Atunci când trăim într-un mediu poluat, când purtăm un timp îndelungat mască, când e foarte frig sau foarte cald, acest microbiom este dezechilibrat și microbii patogeni câștigă teren. De exemplu, particulele fine de metale grele, nitrații, sulfații și hidrocarburile dau naștere la radicalii liberi, cei care activează receptorii responsabili de inflamații și declanșează răspunsul, adică iritații, mâncărimi, ten ternă și riduri premature. Toate aceste lucruri pot sensibiliza pielea.

Cine ne sensibilizează pielea?

Factorii favorizanți sunt la tot pasul, fie că ieșim sau nu din casă. Poluarea urbană duce la deteriorarea pielii și o face mai vulnerabilă, dar ei i se mai adaugă: produsele cosmetice de calitate îndoielnică, substanțele chimice pe care le folosim în gospodărie, radicalii liberi, dieta, medicamentele, măștile medicale, temperaturile extreme, intervențiile estetice și cosmetice - bărbierit, loțiuni și creme AHA, loțiuni alcoolice concentrate, peelinguri sau laser.

Și iată care sunt cele cinci simptome cele mai comune pentru pielea sensibilă.

1. Pielea este reactivă

Vei observa că săpunurile, detergenții, parfumurile, unele produse de îngrijire a pielii și produsele de uz casnic îți pot face pielea să reacționeze - mâncărime, uscăciune sau înroșire. În plus, expunerea la frig, soare și vânt poate declanșa erupții.

2. Apare roșeața și dezvolți des erupții cutanate

Aceasta poate lua forma unei erupții cutanate, iritații, înroșire sau chiar vase de sânge dilatate. Uneori pot apărea chiar și scuame atunci când pielea este expusă la un factor declanșator. De obicei, roșeața va dispărea după îndepărtarea factorului iritant sau cu un tratament adecvat.

3. Pielea este mai uscată și deshidratată

Pielea uscată și pielea sensibilă pot merge mână în mână. Pot apărea zone cu prurit și uscăciune extremă. Probabil că vei avea mai multe probleme cu pielea uscată pe vreme rece și uscată, dar și în perioadele cu vânt. Folosirea unei creme hidratante blânde, dar bogată în ingrediente regenerante va fi de ajutor.

4. Tenul este tern

Atunci cand tenul este sensibilizat, vei remarca lipsa luminozității, apar cearcane, pungi sub ochi și zone decolorate pe ten. Astfel, pentru refacerea celulară, tenul are nevoie de odihnă, alimentație sănătoasă, hidratare și produse bogate în ingrediente specifice pentru a-i reda tenului strălucirea de care are nevoie.

5. Te arzi ușor de soare

Pielea ta sensibilă este mai susceptibilă la efectele nocive ale soarelui. Dacă pielea ta este deja iritată sau se descuamează, ai un risc și mai mare pentru arsură. Ar trebui să porți întotdeauna protecție solară când ești afară, în special pe față, indiferent de anotimp.

Ce e de făcut?


Trebuie să dăm o mână de ajutor microbiomului pielii, pentru a-l reechilibra. O soluție eficientă și la îndemână este noua gamă de îngrijire a pielii Uriage Bariéderm Cica Daily, special creată pentru pielea deteriorată și fragilizată. Produsele au o formulă unică, bogată în apă termală Uriage, ce întărește bariera pielii; inulină, un prebiotic, ce reechilibrează bariera microbiană, respectiv microbiomul; Centella asiatică, cu rol de calmare și cu proprietăți antioxidante puternice, îmbunătățește metabolismul celular și activează sinteza colagenului și grăbește procesul de vindecare; vitamina B5, cea care regenerează și calmează pielea și acidul hialuronic, cel care hidratează, umple ridurile și repară pielea.



Gama Uriage Bariéderm

Gama Bariéderm conține două brevete Uriage – POLY-2P și GF-Repair al căror rol este de a izola bariera cutanată împotriva factorilor de mediu dăunatori, iar pe de altă parte au rolul de a reduce roșeața și a reface pielea. Gama conține, de asemenea, Apa Termală Uriage ce protejează, repară și stimulează vindecarea pielii. Este o apă unică în lume având o mineralitate bogată de 11g/L, care reface bariera cutanată, prin reechilibrarea microbiomului și ajută la diminuarea pierderilor de apă la nivelul epidermei.

Serul Bariéderm Cica Daily fortifică, protejează și regenerează, în fiecare zi, pielea iritată și sensibilă, favorizând reducerea ridurilor. Formula sa este testată dermatologic și are 96% ingrediente naturale - 10,5% Thermal Biotic Complex: apă termală Uriage, inulină – probiotice, acid hialuronic (cu masă moleculară mică și mare), vitamina B5 și dipeptide. Nu conține parfum. Se aplică pe ten dimineața și seara, înaintea Gelului Cremă din aceeași gamă sau a cremei de îngrijire obișnuite. După o utilizare pe termen lung, tenul devine mai luminos, ridurile se estompează, dispar zonele cu iritații și roșeață. Testele clinice arată o îmbunătățire a texturii pielii după 21 de zile.

Gelul cremă Bariéderm Cica Daily este o emulsie foarte lejeră, fără parfum, care hidratează, reechilibrează, calmează și protejează pielea. Are o formulă special creată pentru îngrijirea și repararea pielii fragile și deteriorate. Conține Thermal-biotic complex 10.5%, respectiv apă termală Uriage + prebiotic, dar și Centella asiatică, Pro vitamina B5, acid hialuronic, cupru și zinc. Datorită acestei formule inovative, pielea este rapid regenerată, tenul este uniformizat, iritațiile calmate și semnele de îmbătrânire întârziate. Este ideală pentru persoanele care poartă mască de protecție timp îndelungat sau care trăiesc într-un mediu poluat, dar și după proceduri estetice și dermatocosmetice mai agresive - bărbierit, microdermabraziuni, peelinguri sau tratamente cu laser sau radio-frecvență.

Balsamul de buze Bariéderm Cica poate fi folosit atât pentru prevenirea deshidratării și uscăciunii severe, cât și pentru repararea buzelor uscate date de efectele secundare în urma tratamentelor medicamentoase (De exemplu, anumite medicamente anti-acneice au efect secundar uscarea excesivă a buzelor). Textura cremoasă aduce imediat confort, iar buzele devin catifelate. Se recomandă aplicarea la cel puțin 4 ore.


Crema de mâini Bariéderm Cica izolează, repară și protejează pielea mâinilor. Conține apă termală Uriage, dar și miere de Manuka. Crema fină formează un scut protector pe suprafața pielii, hidratând-o și ajutând-o să se refacă. Este rezistentă la apă și are o toleranță ridicată. Se poate aplica oricând simți nevoia.


Produsele Uriage se găsesc într-o amplă rețea de farmacii la nivel national (Farmacia Tei, Bebetei, Remedium, Ameris, Salofarm, Mattca, Farmaciile Dav, Farmaciile Dona, Catena, Farmacia la Preț Mic, Sensiblu, Helpnet și altele), și online ( emag.ro, https://www.onlinefarmacia.ro/, comenzi.bebetei.ro, comenzi.farmaciatei.ro, www.remediumfarm.ro), cu prețuri începând de la 35 RON – 110 RON.

vineri, 26 noiembrie 2021

Outfit de toamnă | Bonprix

Bună dragile mele! Se pare că în ultima perioadă am avut parte de zile foarte frumoase, cu mult soare, deși ne aflăm în noiembrie. Este timpul să și profităm totodată de ultima lună de toamnă, de peisajul frumos care ni-l oferă. Mi se pare că cel mai frumos cadru pentru poze este acesta, tomnatic, plin de culoare. Luna aceasta am făcut și niște shopping pe Bonprix, și am luat câteva articole noi. 

Rochiță neagră cu inel decorativ

Am găsit-o în secțiunea de noutăți, inițial mi-a sărit culoarea asta de negri în ochi și accesoriul atașat, însă mai este o nuanță disponibilă, roșul închis. Este super rafinată, se așează bine pe corp, materialul îmi place mult, iar faptul că are mâneci lungi și vine pe gât e ideală în acest sezon. O scoate și inelul decorativ din anonimat foarte mult, iar negrul mereu mi s-a părut o culoare mai misterioasă, chiar dacă nu o port des. 


Pălărie damă

Mi-am dorit și o căciulă, și cum tot răsfoiam pe pagină am găsit această pălărie superbă maro universală. De obicei mai port la unele ținute, mai ales în sezonul toamnei și primăvara. Am primit multe complimente purtând-o, nu știu dacă o mai găsiți momentan dar vă las un link cu restul căciulilor. Este un accesoriu chic, pe care multe dintre doamne îl aleg. 

Bluzon marin/bleu 

Ultimul articol este această jachetă cu capse de închidere şi guler mic din material ripsat. Este cam subțirică, potrivită pentru începutul de toamnă mai cald. Este o piesă modernă, tinerească, cu un imprimeu înflorat. L-am purtat cât am avut ocazia, însă de acum e nevoie de ceva puțin mai grosuț.

Probabil că iarna aș lua și o geacă pentru mămici în care să încapă și bebe. Nu am avut data trecută când am născut, însă mi s-ar părea un must have deoarece îl port pe bebe în marsupiu aproape zilnic.

În această perioadă deja puteți găsi pe site și diverse idei de cadouri pentru Crăciun, de la căciuli, lănțișoare, genți, ceasuri, curele, cercei, minunate toate. Găsiți și rochițe sau idei de ținute mai glamour acum că tot vin sărbătorile și noul An. Eu chiar îmi voi umple coșul cu câteva piese atât pentru mine cât și pentru restul familiei. 

Până una alta sunt curioasă cum vi se par piesele achiziționate de mine? Ce v-a atras atenția?


miercuri, 24 noiembrie 2021

Shopping de toamnă din dm

Bine v-am regăsit dragilor! Săptămâna aceasta a fost mega plină pentru mine. Începând cu bebe căruia îi ies primii dințișori și nu doarme mai deloc, până la pierderea contului de instagram, însă har Domnului am reușit să îi dau de furcă. În tot acest timp am primit multe mesaje frumoase de la voi și asta m-a ajutat mult.

Hai să trecem totuși la lucruri mai frumoase, și anume shopping-ul care mereu ne dă o stare de bine! Și azi vorbim de magazinul meu preferat, și anume dm. De când eram prin liceu frecventam la maxim acest magazin, iar gamele mele preferate mereu au fost Balea, alverde, Ebelin, foarte bune dar și accesibile.

Răsfăț pentru fete..

Pentru sezonul rece în care ne aflăm am ales două geluri de duș de la Balea, cred că e cea mai cunoscută marcă din portofoliul lor. Mie îmi place să încerc orice aromă nouă apare, iar cea cu prăjituri miroase divin. Pe lângă că au un preț de 5 ron sunt cremoase, și hidratează în același timp. Am mai cumpărat și pentru mâini un săpun lichid, varianta cu lapte și miere care mi-a plăcut dintotdeauna. 



Și pentru că îmi place să mă răsfăț am luat o lumânare cu aroma mea preferată, măr cu scorțișoară. Recomandarea a venit de la alte fete din online, cantitatea este este destul de mare, iar mirosul se simte bine în cameră. Sunt ideale pentru a fi oferite și cadou!

Nu uităm nici de buze, ele trebuie hidratate indiferent de sezon. Din cele două variante disponibile am ales gălbenelele. Balsamul calmează buzele uscate și le oferă protecție totodată. În gama alverde au apărut multe noutăți de care vreau să mă bucur, inclusiv produse de machiaj, pentru o frumusețe naturală și ingrediente din cultură organică.

Produse Balea Men pentru bărbați

Iată că am ajuns și la această categorie. Oare și prietenii/ bărbații din viața voastră spun că nu au nevoie de multe produse? E adevărat că vor unul singur care să fie multifuncțional? Cam da.:)))

Dar iată că într-o zi mergeam cu el de mânuță, și cum ne uitam pe raion a zărit ceva produse pentru barbă. Și cum îi place să o poarte evident că și-a luat câteva produse pentru a o îngriji cum se cuvine. 

Gelul cu acid hialuronic este chiar fain, vine cu pompiță, are textură foarte fresh și miroase super. Este fără ulei în compoziție, și se poate aplica dimineața și seara pe tenul curat și barba spălată. Un produs 2 în 1, nu că e tare? De ajutor i-a fost și pieptenele din lemn ideal pentru uz zilnic. Arata și foarte aspectuos sincer. Ceara se poate folosi pentru a modela și fixa barba, părul, iar în compoziție are și macadamia, unt de shea. 


Tot la prețuri accesibile i-am găsit și acest gel de duș Fresh și antiperspirantul. Multe cuvinte nu pot spune despre ele, își fac treaba, soțul este mulțumit, decât că o să mai cumpăr. Găsiți multe variante și pentru ei, cine s-ar fi gândit. 

Vine luna decembrie, și abia aștept să fug după cadouri. Cu siguranță ne vom vedea pe story, până atunci nu uitați să mă urmăriți pe Instagram. Abia aștept să văd ce surprize ne oferă noul catalog. Îmi doresc să cumpăr niște seturi pentru familia și prietenii mei, produse de îngrijire, de machiaj și pentru casă. De asemenea nu uitați că puteți comanda și prin Tazz, Bringo sau Food Panda, iar în ultima perioadă au avut transportul gratuit dat fiind faptul cu restricțiile. 

Voi ce aveți pe lista de Crăciun? Ce produse vă plac cel mai mult din acest magazin? 

miercuri, 17 noiembrie 2021

Pregătim cadourile pentru Crăciun | Notino

Bună dragilor, și bine v-am regăsit! Ne aflăm în plin sezon de reduceri și pentru că sărbătorile se apropie cu pași repezi m-am gândit să cumpăr și câteva dintre cadourile de Crăciun. M-am gândit la seturile pentru îngrijire, jucării pentru copii, și vă spun un secret, în această perioadă le-am prins la preț mic. V-am mai spus că unul din site-urile mele preferate rămâne Notino, am luat o mulțimeeee de cadouri cu o reducere faină.

Ca în fiecare an le împart în mai multe categorii, pentru femei, bărbați iar de când a apărut pe Notino și secțiunea pentru bebeluși am găsit tot ce voiam. Astăzi pentru că sunt foarte drăguță vreau să vă ofer câteva idei de cadouri de la mic, la mare. Eu personal, prefer să evit stresul și să le comand mult mai rapid, din timp. În acest mod aleg și cadoul perfect fără un buget prea consistent.

Seturi pentru ea

Femeia este specială, iar ea merită tot ce e mai frumos, de un deosebit răsfăț. Așa că încep cu un set superb de la Baylis & Harding The Fuzzy Duck Winter Wonderland. Acesta conține 4 bile efervescente pentru baie, ambalate absolut minunat. Miros foarte plăcut, creează spumă bogată și te calmează după o zi stresantă. 

Zilele acestea pentru o reducere de 15% puteți codul "notino" în coșul de cumpărături. Spre seturi întind mâna ce mai des, deorece sunt gata ambalate și numai trebuie să mă ocup eu de acest aspect. Spre exemplu cele de la Dove sunt foarte accesibile, iar acest set conține un gel de duș cu argilă și un anti-perspirant. O altă idee de cadou pentru femei ar fi un sortiment de produse pentru păr, iar gama cu ulei de ricin este potrivită pentru cele are își doresc un păr mai puternic, sănătos. 

Seturi pentru bărbați

Bărbații nu au nevoie de așa multe produse în rutina de îngrijire, totuși nu trebuie să îi uităm nici pe ei. Așa că am luat 2 seturi cu strictul necesar, Head & Shoulders ce conține un șampon anti-mătreață și Gillette Cool Wave spray anti-perspirant, iar celălalt este de la Dove Men Care, un gel de duș revigorant și spray anti-perspirant. Găsiți și seturi de lux pentru cei mai sofisticați, parfumuri, dar și aparate de ras de calitate, mașini de tuns barba pe site. 

Cadouri pentru copii 

De această dată am luat un singur set, ce se potrivește atât la fetițe cât și la băieței, și este format din 4 produse utile pentru utilizarea zilnică: șampon și balsam, spumă de baie, săpun solid, pastă de dinți. Cu siguranță ați văzut că au o mulțime de zornăitori, jucării pentru dentiție, biberoane, seturi pentru masă și alte accesorii utile, demne de a fi oferite cadou persoanelor dragi. Câteva branduri favorite pentru copii sunt Bioderma, Weleda, Mustela, Ep-Line, fiind disponibile și în secțiunea de produse hipoalergenice, testate dermatologic. 

Sper că v-au fost de ajutor ideile mele, iar mai multe seturi cadou puteți găsi accesând link-ul. Voi ați început să pregătiți cadourile pentru cei dragi? Ce v-ați propus să cumpărați? 

miercuri, 27 octombrie 2021

Îngrijrea pielii bebelușului | Ce produse utilizăm?

Bună dragi mămici și bine v-am regăsit! De multe ori mă întrebați pe pagina de Instagram ce anume folosesc pentru bebeluș în materie de produse pentru îngrijire. Așa că astăzi vreau să povestim puțin mai pe larg despre acest subiect. Suntem cu toate de acord că pielea bebelușului este foarte sensibilă de la naștere și pe lângă acest lucru ei au nevoie de protecție față de factorii toxici din mediul în care trăim. 

După naștere mulți dintre bebeluși dezvoltă acnee sau au pielea uscată. Este un fel de schimbare hormonală și o reacție la viața extrauterină. Încă din sarcină am încercat și eu să folosesc produse cât mai safe, hidratante, cu ingrediente active, iar pe Notino în categoria mama și copilul găsiți tot ce aveți nevoie. 

Mustela și Bioderma îmi vin în minte atunci când mă gândesc la produse blânde cu pielea, astfel că de la nașterea lui Mihai noi am alternat aceste produse. Mustela oferă produse destinate tuturor tipurilor de piele, normală, sensibilă, uscată, cu tendință atopică. Pentru noi s-a potrivit foarte bine gama cu Avocado din cultură Organică iar gelul care îl avem curăță delicat, se poate folosi pentru păr și corp, este bun atât pentru piele, cât și pentru planetă. Conține de asemenea glicerină ce hidratează pielea, cocoglucozidă, pentru o curățare fină și pantenol ce calmează și tratează pielea. 

Pentru hidratare după băiță recomand cu drag balsamul emolient de la Bioderma. Emolientul este esențial în îngrijirea pielii atopice pentru că reduce pierderile de apă, restructurează pielea din interior, protejând în fața factorilor externi. Produsele din gama Atoderm, inclusiv uleiul lor de duș este absolut extraordinar, și toată familia de la mic la mare se poate bucura de ea. 

În materie de șervețele le-am descoperit pe cele de la Linteo Baby, Aqua Sensitive fiind în top. Sunt potrivite pentru pielea sensibilă, calmează zonele iritate și sunt organice. 


Mă bucură tare mult faptul că pe Notino au adus o astfel de categorie special creată pentru mămici și bebei. Astfel putem găsi produse pentru alăptare, hrănirea copilului, îngrijirea în perioada de sarcină și după, jucării de dentiție, zornăitori. 
Ce mai dorim să testăm pe viitor sunt produsele brandului Chicco Baby Moments despre care tot așa am auzit multe laude. Am achiziționat laptele de corp și șamponul.

Recomand să folosim pentru puișori produse special create pentru ei, avizate de medici pediatri, testate dermatologic, hipoalergenice și cu PH neutru. Fără parfum, la fel și în șervețelele umede. Sunt curioasă să aflu și părerile și recomandările voastre! Voi ce folosiți pentru îngrijirea pielii bebelușului?


vineri, 15 octombrie 2021

Gata cu scuza „N-am cu ce mă îmbrăca!”

Oriunde te-ai uita, ești bombardat/ă de noile trenduri care se poartă sezonu’ ăsta, nu ți se pare? Ai vrea să ții pasul cu ele, dar chiar nu îți poți schimba garderoba în fiecare anotimp. Ȋn 2017 studiile arătau că hainele au un ciclu de utilizare din ce în ce mai scurt. O cercetare a Fundației Ellen MacArthur afirma că numărul mediu de purtări ale unui obiect vestimentar a scăzut cu 36% față de acum 15 ani. Ceea ce se traduce prin purtări mai puține, mai multe haine cumpărate și, implicit, mai multe aruncate.


Noi ne-am gândit să trecem în revistă tendințele toamnei în materie de modă și să te invităm să-ți reinventezi garderoba existentă. Fiindcă, partea cea mai faină cu trendurile e că, an de an, revin cu chestii cool pe care, ce să vezi, tu le ai deja!

1. Carourile

Carourile s-au întors în tendințe. Fie că e vorba de o cămașă, un sacou sau o fustă în carouri, sigur ai ceva cu acest imprimeu în dulap. Și bine faci! Pentru că pare că nu se vor demoda prea curând. Dacă crezi că sunt prea îndrăznețe carourile, încearcă să le combini cu alte elemente într-o singură culoare, de preferat una neutră, alb, negru, bej.

2. Culorile luminoase, saturate


Chiar dacă temperaturile au scăzut, asta nu înseamnă că trebuie să treci la culori terne și reci, dimpotrivă. Specialiștii iți recomandă să rămâi la culorile puternice, dinamice. Poți să răspunzi provocării cu curaj și să combini mai multe articole de îmbrăcăminte în astfel de nuanțe. Încearcă o fustă portocalie, o bluză lila și poate chiar și o geantă roz. Indrăznește și nu vei regreta!

Dar știi care e temerea cea mai mare vis-á-vis de aceste articole de îmbrăcăminte: se decolorează. Relax! Folosește un detergent creat special pentru a păstra vii culorile hainelor tale pentru muuuult timp. Detergentul lichid Colores de la Asevi are marele avantaj că este potrivit atât pentru spălarea manuală, cât și pentru cea automată - ceea ce înseamnă că îl poți folosi și pentru îmbrăcămintea mai delicată. Iar strălucirea culorilor – Wow! Noi atât îți spunem.

Și ca să fii în tendința ultimilor 1,5 ani - e adevărat, una pe care nu și-a planificat-o nimeni - nu uita să elimini germenii, bacteriile, virusurile de pe haine cu Igienizantul aditiv textil Gerpostar. Îl poți folosi împreună cu balsamul obișnuit atât pentru rufele albe, cât și colorate. Te scapă de „crocobauri” la orice temperatură de spălare, chiar și în apă rece. În plus, mașina ta de spălat iți va mulțumi, căci astfel îi cureți tamburul de microorganisme.

3. Cămășile cu nasturi

Cine nu are în garderobă o astfel de cămașă? Indiferent că e stil office, supradimensionată sau hippie, scoate cămașa din dulap și poart-o cu încredere. Este un articol de îmbrăcăminte foarte versatil, care te poate salva în multe situații. Îl poți asorta cu fuste, blugi, înnodat în talie sau pe post de jachetă peste un tricou. Cel mai drăguț e când porți cămașa iubitului – ăsta da statement!

4. Compleurile

Multă lume se aștepta să nu mai revină niciodată la modă. Ei, iată că se poate! Seturile formate din două piese de aceeași culoare sau același imprimeu sunt din nou în colecțiile designerilor și defilează pe covorul roșu. Dar stai, nu trebuie să iți cumperi acum ceva nou. Dacă nu ai un compleu propriu-zis, poți combina două elemente din aceeași zonă cromatică – o fustă sau un pantalon cu un sacou. Look-ul tău va fi cu siguranță unul elegant, iar dacă alegi și câteva accesorii potrivite ești gata pentru orice eveniment.

5. Franjurii

Da, da, aceste elemente care dau energie până și celor mai banale ținute! Oricât de simple ar fi hainele pe care le porți, o geacă, o pereche de blugi sau o geantă cu franjuri vor da acea senzație de mișcare plăcută a corpului și te vor scoate din anonimat. Doar nu degeaba ținutele de dans au franjuri unduitori. Singura problemă ar fi că nu poți spăla aceste haine la mașina automată, deoarece micile bucăți de material se pot rupe, așa că trebuie spălate de mână (însă ai cu ce, tocmai ți-am recomandat gama Asevi). Parol, efectul unei ținute cu franjuri merită!


Fotomodelul american Lauren Hutton spunea că „Moda este ceea ce îți este oferit de 4 ori pe an de designeri. Stilul este ceea ce alegi.” Iar când poți fi la modă fără să cheltuiești în plus, podiumul e al tău!


marți, 21 septembrie 2021

Acidul hialuronic | Recomandări | Folosirea corectă

Acidul hialuronic, mai există persoană care să nu fi auzit de el? Este foarte prezent în o mulțime de produse pentru skincare cum ar fi cremele, serumurile. Îl consider benefic pentru frumusețea pielii, drept urmare deseori urmez un tratament cu fiole sau folosesc creme ce conțin acest ingredient. Acesta în mod normal se găsește în organism, însă odată cu înaintarea în vârstă începe să dispară. Are rolul de a menține țesuturile hidratate și le protejează de riduri. 

Care sunt beneficiile acidului hialuronic și cum se folosește corect? 

Ridurile accentuează aspectul tern și obosit al tenului, și nu ne dorim acest lucru. Acidul hialuronic hidratează în profunzime pielea uscată și oferă un aspect sănătos. Drept urmare fiolele L’Oréal Paris Revitalift Filler mi se par mult mai concentrate, hrănesc eficient și merg la orice tip de piele. Sunt 7 fiole pentru o săptămână de tratament, iar rezultatul se vede după fiecare aplicare, piele elastică, luminoasă. 


Multe dintre noi folosim creme cu acest ingredient, însă dacă nu e aplicat corect nu vă veți putea bucura de beneficiile lui. Important este să bem și foarte multă apă, deoarece acid hialuronic atrage apa din celule. Dimineața îmi place să beau câte o cană de apă cu lămâie, astfel îi ofer practic material cu care să lucreze. De exemplu serumurile se aplică pe pielea umedă, iar o recomandare în acest sens este Vichy Minéral 89, care l-am folosit în trecut. Poți utiliza și apă termală tip spray, astfel te poți bucura de beneficii maxime. 

Alte produse cu acid hialuronic pe care le puteți utiliza sunt pentru zona ochilor, sau măști de ce nu. Ridurile de expresie tind să apară în zona ochilor cel mai rapid de aceea e nevoie de îngrijire specială. Măștile au efect rapid de întinerire și în general ele sunt foarte concentrate, pot fi folosite săptămânal, astfel în 15 minute pielea ta deja este mult mai fermă, luminoasă. 

Tu folosești produse cu acest ingredient? Ce recomandări ai în acest sens?


luni, 6 septembrie 2021

Cărticele noi în biblioteca Teodorei | Ed. Casa

Mare ne e bucuria când așteptăm un colețel plin cu cărți frumos ilustrate! Sunt așa bucuroasă să o văd pe Teo interesată să descopere lucruri noi din cărți, încât nici nu îți dai seama cât de repede învață și cât de receptivă este. De la Editura Casa avem câteva noutăți din portofoliul lor pentru copii, așa că azi împreună vi le vom prezenta. 

Carte Puzzle- La fermă

Încep cu aceasta deoarece e preferata noastră, o cărticică veselă, cartonată, ce onține și 10 piese mari de puzzle. Teo iubește enorm animalele, iar cartea prezintă o mulțime pe care te invit să le descoperi. 

Spre exemplu, animalele trebuie hrănite drept urmare trebuie să căutăm roaba cu fân și să o așezăm la locul ei. Oile sunt pe pășune, însă mielușelul își caută mama...haide să vedem unde o fi.. ( așa putem potrivi toate cartonașele într-un mod jucăuș ). Seara animalele trebuie puse la somn, iar astfel ajutăm și noi la treburile fermei. 


Știu să număr

Cine iubește matematica? Hmm.. cu siguranță te pot ajuta eu, printr-o întâlnire jucăușă cu cifrele. Răsfoind și deschizând ferestrele din carte vom descoperi cifre de la 1-10. Mi se pare o idee genială, iar pe fetița a cucerit-o faptul că trebuie să descopere ce se află în fiecare cadran. O mulțime de întrebări, o varietate de jocuri ce fac activitatea mult mai distractivă, fără a pune presiune pe învățat. 

"Câte jucării sunt în dulap? Ce descoperi în spatele ușilor?"

"Luca nu-și găsește pantoful, îl ajuți să caute perechea?"

"Azi e ziua lui Luca. Împlinește 3 ani...Câte felii de tort primește fiecare copil dacă se împarte egal?"

"Cine este primul, cine este al doilea?"


O îmbrățișare de noapte bună

Noi ne-am făcut de multă vreme un ritual, și anume seara îi citesc povești de noapte bună, iar cartea aceasta vine la fix. Personajele pisica, purcelul, oița, văcuța, puiul sunt foarte obosiți și se pregătesc de culcare. Însă ca orice copilaș și ei au nevoie de un pupic, o îmbrățișare și plușul preferat. Noi trebuie să îi ajutăm să găsească perechea potrivită! Cartea conține și câteva abțibilduri ce pot fi refolosite.

După ce ne vom plictisi de ele, trebuie neapărat să îi cumpăr câteva cu Bobiță și Buburuză deoarece capu îmi e calendar. Știu că am spus...nu avem preferințe, însă i s-a pus pata parcă pe desenele respective. Și consider că decât să stea în fața unui Tv, mai bine răsfoim, citim și ne distrăm prin joacă. Acum îmi amintesc și eu de copilărie, când îmi doream enorm reviste din desenele animate, iar când mama îmi cumpăra parcă primeam mană cerească, doamne ce vremuri. 

Sunt curioasă cum vi se par recomandările mele? Ce mai citiți împreună cu copilașii voștri?


duminică, 29 august 2021

Beneficiile achiziționării unor saboți medicali

Bine v-am regăsit dragilor! Ne aflăm în prag de septembrie, sezon nou, început de an școlar, și uite așa toți ne intrăm în ritm și vechile obiceiuri. Cu siguranță mulți dintre voi ați fost în vacanță, acum mult mai odihniți cei drept, pregătiți și pentru programul ce va apărea. Și pentru că vreau să ne întoarcem cu zâmbetul pe buze, poftă de muncă trebuie să avem grijă la sănătatea noastră. 

Sunt numeroase meserii solicitante, în care se lucrează mult stând în picioare sau poate aveți de parcurs drumuri lungi pe jos până să ajungeți, astfel că vin cu o recomandare salvatoare și anume saboții medicinali. 

Să vă spun poveste, mereu o vedeam pe bunica sau diferite persoane, spre exemplu cele care lucrează în domeniul medical că purtau astfel de încălțăminte. Mi se păreau destul de dubioși, bine eram și mică, iar pe atunci nu existau atât de multe modele drăguțe ca și acum. Însă trecând peste acest lucru, voi știați câte beneficii pot avea ei?

Avantajele purtării unor saboți medicinali

- În primul rând, după ce har Domnului, am și eu în casă o pereche ce o port de câțiva ani buni, pot spune că sunt mega rezistenți, durabili. Atunci când îi port simt un comfort maxim și asta datorită faptului că sunt confecționați din piele naturală. 

- Talpa este anatomică, ușor curbată, astfel atunci când îi porți reduc presiunea și oboseala piciorului. Nu alunecă, previn formarea de bătături, reduc stresul asupra colonei vertebrale, piciorul respiră.

Lunar noi modele de saboți medicinali, papuci medicali, puteți găsi de înaltă calitate pe Taby.ro. Sănătatea este cea care primează, iar în timp lipsa unor încălțări adecvate se va resimți cu siguranță. 

Deci pentru a ști că ai făcut o alegere bună, ar trebui să te ghidezi după câteva criterii: să fie din piele naturală, flexibili, să îți alegi o mărime potrivită, să aibă striații antiderapante. Mărimea pe site se poate schimba gratuit dacă nu ați ales-o cea potrivită, însă vă puteți ghida și după tabelul afișat.

Cei care lucrează în domeniul medicinei deja știu avantajele lor, deoarece ei își petrec majoritatea timpului în mișcare, în picioare. Ei ajută totodată la menținerea unu mediu sanitar, protejând și eliminând microbii. În concluzie folosirea acestora îți va aduce doar beneficii, poți încerca și tu pentru a testa confortul dorit. 


vineri, 27 august 2021

Cum alegem echipamentele sport pentru începutul anului școlar?

Mai sunt aproape 2 săptămâni și începe școala! Parcă o așteptăm cu nerăbdare, să ne revedem colegii, să socializăm, să povestim ce am făcut în vacanță. Sper și eu din suflet că va fi gata cu mediul online și vom putea să ne vedem fizic în bănci. Și mie ca dascăl îmi e dor să îmi revăd puișorii, să îi strâng în brațe, să văd băncile pline, și astea le consider lucruri esențiale. 

Cei de la Decathlon m-au provocat zilele acestea la un challenge, așa că astăzi vorbim despre cum ne pregătim pentru începutul de an școlar, în materie de sport, echipament. Odată cu septembrie părinții împreună cu copiii fac un mic research, și stabilesc ce anume trebuie cumpărat și ce nu. Poate hăinuțe noi, îmbrăcăminte sportivă, încălțăminte, un ghiozdan și am ales acest magazin deoarece găsesc tot ce doresc la prețuri accesibile. Astfel ei ne îndeamnă înapoi la școală, înapoi la sport!

Treninguri pentru copii

Sportul este esențial în școli deoarece contribuie atât la sănătatea fizică cât și cea psihică. Ei trebuie încurajați să facă mișcare pentru a se dezvolta armonios! Copiii cresc rapid la vârsta aceasta deci an de an facem până acum am făcut câte o schimbare. În materie de treninguri prefer ca acestea să aibă un material ușor, respirabil și extensibil. Cel pe negru de la Puma mi se pare ideal și îndeplinește toate cerințele. Majoritatea sunt foarte atractive, de înaltă calitate iar la ore copiii se pot bucura în voie.

Încălțăminte sport 

Și pentru că în familie avem o fană roz am decis să îi completez treningul cu această pereche de încălțăminte de la Adidas. Mi-a plăcut și mie modelul, faptul că este cu scai și se iau mega rapid în picioare. Designul este elegant, sportiv, talpa e groasă din cauciuc aderent, dar cel mai important e ca copilul să se simtă bine purtându-i zilnic la orele de curs și sport. Pentru că ne plac drumurile lungi și să călătorim vom întinde mâna mai des către ei în acest sezon. 

Rucsacuri pentru copii

Aici treaba stă mai greu, mai ales când vine vorba de alegeri. Prefer să cumpăr un rucsac mai rezistent, durabil măcar 1 an de zile sau până se plictisește domnișoara de el. Un model ce ne-a atras îl găsiți pe multe nuanțe și merge ideal și în drumeții cu familia. Are buzunare ce asigură o bună organizare a lucrușoarelor, este ajustabil și confortabil totodată. Acesta trebuie să găzduiască multe caiete, cărți, gustări și accesorii. Cred că mi-aș lua și eu unul la cât de mult îmi place!

În principiu noi am fi gata de școală! Nu uitați și de diferite accesorii, pe care le puteți găsi tot aici, precum șosetele, șepci, recipiente de apă, ceasuri. Te poți echipa corespunzător de la A la Z dintr-un singur magazin. Sper că v-am fost de folos!

Eu vă doresc atât elevilor cât și părinților care știu că sunt foarte stresați, un an nou excelent plin de succes! Totul va fi bine atâta vreme cât avem încredere în copiii noștri.

joi, 26 august 2021

Picioare frumoase pe timp de vara!

Vara fiecare femeie este în căutarea soluției ideale pentru a obține picioare frumos epilate, catifelate și durabile. Pentru a avea pielea ca de mătase eu apelez la câteva produse de epilare precum crema depilatoare, benzile cu ceară sau lamele însă cele cu pernuțe de gel pentru a nu irita. Cu puține sfaturi vei avea niște picioare sexy, frumoase și vei putea să porți rochițele preferate, pantalonii scurți sau costumul de baie.

Crema depilatoare 

De obicei întind mâna spre crema depilatoare pentru că e o metodă nedureroasă, iar pielea mea e super sensibilă. Le alternez iar de această dată am ales-o pe cea de la Veet Silk&Fresh, destinată pielii uscate. Cum o utilizez? O aplic într-un strat mai gros, uniform pe întreaga zonă folosind spatula ce vine la pachet, o las câteva minute să acționeze, pe urmă clătesc la duș. Îmi place că nu îmi irită pielea deloc, de asemenea lasă zona hidratată și catifelată. Le-am testat și cele de la Vanity, le găsiți tot pe Notino, la fel de eficiente.

Benzile cu ceară rece

Atunci când doresc să nu am treabă câteva săptămâni bune aleg benzile depilatoare cu ceară rece. Le prefer pe cele cu ulei de argan sau unt de shea deoarece hrănesc și hidratează pielea. Benzile sunt ușor de folosit, îndepărtează părul delicat, având ca rezultat o piele netedă și frumoasă. Un pachet îmi ajunge pentru 2 utilizări iar rezultatul durează cam 28 de zile reusind inclusiv eliminarea părului scurt de la rădăcină. Veet au o gamă largă de produse, trebuie doar să găsești metoda de îndepărtare a părului care ți se potrivește mai bine. Pentru zonele mici, delicate, găsiți benzi special concepute în acest scop.

Aparatul de ras 

O ultimă variantă de a scăpa de părul nedorit rapid și ușor este cu ajutorul aparatului de ras. Și de această dată am optat pentru varianta Sensitive cu care mă înțeleg de minune. Se adaptează foarte bine liniilor corpului datorită capului pivotant, astfel că se poate folosi cu ușurință în toate zonele, inclusiv axile, sau cele intime. Nu irită pielea iar eu prefer să îl folosesc în combinație cu o spumă, astfel trecea e mult mai blândă.

Alte sfaturi ce aș putea să vă ofer sunt legate de exfoliere și hidratare. O exfoliere regulată și delicată ajută să se deschidă foliculii și să elimini mult mai ușor firele de păr. Iar înainte și după epilare îți recomand să hidratezi bine pielea. 

Sunt curioasă voi la ce metode apelați?  


luni, 23 august 2021

Shopping de vară | Bonprix

Bine v-am regăsit dragilor! E super cald afară, sunt curioasă voi cum mai rezistați temperaturilor atât de ridicate? Mă bucur că încet mi-am revenit și eu, pot să ies cu copilașii la o gură de aer curat, însă asta mai mult spre seară, evident. Luna aceasta am făcut și puțin shopping pe unul din site-urile mele preferate, și anume Bonprix

Pe site am găsit niște super piese de vară, lejere, în culori vibrante și neapărat am vrut să vi le arăt. De când am născut, timpul într-adevăr este puțin mai limitat, însă chiar ne-am distrat de minune la shooting alături de copii. Prefer mult pozele în aer liber, în natură, cred că ați observat acest lucru. 

Rochiță oversize 

Perfectă în acest sezon aș putea spune! O ador la cât este de vaporoasă și are nuanțe precum bej, maro, nude, foarte casual. Imprimeul este un alt motiv pentru care am cumpărat-o, te duce cu gândul la boho, materialul e foarte fin, lejer. Am purtat-o de nenumărate ori și chiar e un must în garderoba mea pentru că pot și să alăptez, hihihi. O puteți găsi aici

Salopetă Bandeaux

Îmi doream mult și o salopetă, însă scurtă, perfectă pentru acest anotimp. Am găsit-o pe aceasta cu motive florale, foarte veselă, jucăușă. Decolteul mi-a plăcut deoarece este pe umeri, iar în talie are un fel de elastic mai strâns. Este ideală pentru o ieșire în oraș cu fetele deoarece e mega chic. 

Am ales să o asortez cu o pălărie, așa ne mai ferim și de soare puțin, într-un minunat lan de floarea soarelui. Chiar au ieșit niște poze cute zic eu. 


Top cu volănașe + cereci asortați

O altă piesă frumoasă și găsită la reducere, cam 20 de lei a fost acest top galben cu volănașe. Ador culorile cât mai vesele și am zis că merge de minune cu o pereche de cercei mari. De obicei nu prea întind mâna spre astfel de piese, însă am primit o mulțime de complimente purtându-l, drept urmare data viitoare voi mai umple coșul cu câteva. 

Trecând la cercei, în ultima vreme iubesc modelele cât mai mari, care să iasă în evidență, iar aceștia sunt frumoși foc. Chiar dacă par ei măricei cu multe mărgele nu simți disconfort atunci când îi porți. Probabil vedeți că unul dintre ei are mai puține mărgele, asta pentru că înainte să ies fetița a vrut să le numere probabil și i-a cam desfăcut, însă am reușit să le dau de cap și să le găsesc într-un sfârșit! :))


În încheiere mi-ar plăcea să îmi spui cum ți se pare comanda mea și ce anume ți-a atras atenția! Abia aștept să mai comand câteva rochițe, deja mi-am și pregătit câteva, tu cum ce anume te-ai răsfățat?

miercuri, 11 august 2021

Sirop Laurul sau cum sa te racoresti intr-o zi caniculara!


În sezonul cald, e important să ne păstrăm hidratarea și chiar dacă apa e una din cele mai bune soluții, nu strică deloc un mic moment de răsfăț la acest capitol.

De curând, am testat câteva siropuri Laurul, gamă care conține toate acele gusturi pe care cu siguranță ți le aduci aminte din copilărie. Căpșuni, vișine, zmeură, fructe de pădure sau chiar trandafir și soc sunt printre tipurile de sirop Laurul pe care le poți găsi în magazine.

E important de menționat că siropurile Laurul sunt produse în România – dacă încerci să cumperi produse locale și să încurajezi astfel producătorii români, aceste siropuri ar trebui să intre pe lista ta de cumpărături. Al doilea motiv pentru care am testat aceste siropuri este faptul că nu conțin conservanți, îndulcitori sau coloranți artificiali, ci numai zahăr, deci reprezintă o alternativă mai ok comparativ cu alte sucuri de pe piață.

Iată în continuare câteva idei de băuturi pe care le poți face cu ușurință în casă, fără alcool (deci potrivite pentru întreaga familie), pentru a te răcori și relaxa într-o zi caniculară.

În primul rând, un mocktail este o băutură de tip cocktail, însă care nu conține alcool. Bineînțeles, pentru o seară în doi sau pentru atunci când ai invitați, poți adăuga și un strop de prosecco în băuturile pe care le prepari.

 
Hugo fără alcool cu sirop Laurul

Ingrediente:

· 30 ml sirop de soc Laurul

· 150 - 180 ml apă minerală sau plată

· gheață

· zeamă de lime

· mentă

Un detaliu important atunci când îți prepari acasă un cocktail aromat este să folosești un muddler sau un alt instrument pe care-l ai acasă pentru a zdrobi feliile de lime sau de fructe, împreună cu frunzele de mentă. Acest detaliu te asigură că vei obține o combinație de gusturi intensă. După acest prim pas, adaugă în pahar cei 30 de mililitri de sirop de soc Laurul (poți utiliza o cupă de măsurare însă cantitatea nu este strictă, ci în funcție de gustul pe care-l preferi), apa minerală sau rece (obligatoriu de la frigider), câteva cuburi de gheață și frunze de mentă pentru decor.


Mocktail cu castraveți și sirop Laurul de fructe de pădure

Ingrediente:

· 1 castravete

· 30 ml sirop de fructe de pădure Laurul

· 150 – 180 ml apă minerală sau plată

· gheață

O rețetă cel puțin interesantă, datorită prezenței castravetelui, însă și aspectul și gustul sunt de efect. Zdrobește bucățile mai mari sau feliile de castravete în pahar, alături de o felie de lămâie, apoi adaugă cantitatea de sirop de fructe de pădure, apa (minerală sau plată) rece și gheață.


Mocktail de căpșuni

Ingrediente:

· 3-4 căpșuni

· 30 ml sirop de căpșuni Laurul un sfert de lime

· 150 – 180 ml apă minerală sau plată

· gheață sau fulgi de gheață

Se zdrobesc căpșunile și o felie de lime în pahar, se adaugă siropul, apa minerală și la final, cuburile de gheață.


Acestea sunt doar câteva idei de băuturi pe care le poți obține folosind un sirop natural din fructe Laurul, dar cu siguranță poți descoperi și alte idei pe care să le testezi, combinând o parte sirop, 6 părți apă, fructe zdrobite și gheață. Cum ți se par rețetele?